Barack Obama şi Traian Băsescu au felicitat Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, şi preşedintele României, Traian Băsescu, au transmis mesaje de felicitare preşedintelui Nicolae Timofti, cu prilejul Zilei Independenţei Republicii Moldova. Cei doi şefi de state au menţionat că împărtăşesc, alături de cetăţenii Republicii Moldova, emoţia şi bucuria acestei celebrări, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei.

Barack Obama a spus că anul trecut a fost unul de referinţă pentru relaţiile dintre Republica Moldova şi SUA. Odată cu vizita secretarului John Kerry la Chişinău şi cea a prim-ministrului Iurie Leancă la Washington, relaţiile dintre naţiuni sunt mai puternice ca niciodată.

„Statele Unite respectă dreptul poporului moldovean de a-şi decide în mod liber viitorul şi susţinem aspiraţiile democratice şi europene în calitate de cel mai bun garant al securităţii şi prosperităţii Republicii Moldova în viitor. Sunt fericit să văd că Moldova întreprinde paşi importanţi întru atingerea acestui obiectiv prin semnarea Acordului de Asociere şi obţinerea regimului liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Ştim că mai sunt multe de făcut, iar Statele Unite sunt gata să ajute Moldova în implementarea reformelor necesare pentru construirea unui viitor mai democratic şi prosper“, a subliniat preşedintele american.

Obama a dat asigurări că Statele Unite sunt ferm angajate să ajute Republica Moldova în menţinerea suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale şi vor continua să lucreze în formatul OSCE 5+2 pentru a ajunge la o soluţie paşnică, justă şi durabilă în rezolvarea conflictului transnistrean.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a apreciat că Ziua Independenţei este o zi cu semnificaţii istorice deosebite pentru Republica Moldova. „Doresc să reafirm, cu acest prilej aniversar, faptul că Republica Moldova, aspiraţiile sale europene şi prosperitatea cetăţenilor săi de care ne leagă o îndelungată istorie şi, mai ales o profundă prietenie, vor fi întotdeauna proiectul meu de suflet“, a menţionat preşedintele român.

Acesta s-a arătat bucuros că aniversarea din acest an se desfăşoară într-o perioadă extrem de importantă pentru viitorul Republicii Moldova şi a salutat încă o dată eforturile autorităţilor de la Chişinău care au reuşit să atingă, în ultimele luni, obiectivele importante în procesul apropierii de Europa, răspunzând astfel unui deziderat colectiv.

„Vă asigur că România vă va fi întotdeauna alături, în tot ceea ce vă veţi propune pentru asigurarea unui viitor demn, liber şi prosper pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova“, se mai arată în mesajul adresat preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, de către preşedintele României, Traian Băsescu.

Pe 27 august Republica Moldova sărbătoreşte 23 de ani de la votarea Declaraţiei de Independenţă.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”