Avocatul Poporului: 7 aprilie a fost o zi a unor încălcări grave ale drepturilor şi libertăţilor omului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto IPN

7 aprilie 2009 nu a fost doar o zi a violenţelor şi devastării unor edificii importante în stat, dar şi a unor încălcări grave ale drepturilor şi libertăţilor omului, susţine Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai.

În contextul împlinirii a 10 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, ombudsmanul constată, „cu regret, că lecţia de acum un deceniu nu a fost pe deplin învăţată chiar dacă autorităţile au întreprins mai multe acţiuni de ordin legislativ şi instituţional”, se arată într-o declaraţie emisă de acesta, transmite IPN.

Autorităţile moldoveneşti mai au de lichidat restanţe la compartimentul drepturile politice şi civile, consideră Mihail Cotorobai, şi vine către acestea cu îndemnul de a acţiona  astfel încât democraţia să fie o valoare ocrotită în Republica Moldova.

În declaraţie se menţionează că numărul sesizărilor la adresa Procuraturii privind cazuri de aplicare a torturii s-a redus simţitor de la 992 în anul 2009 la 639 în anul 2017. Numărul de cereri la acest subiect s-a diminuat şi în adresa Avocatului Poporului. Chiar şi aşa, cazul Andrei Brăguţă a demonstrat că în Republica Moldova nu există garanţii că oamenii nimerind în custodia statului nu vor fi supuşi torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante. Într-un Raport special pe cazul Andrei Brăguţă, Avocatul Poporului a menţionat faptul că din momentul reţinerii acestuia de către angajaţii poliţiei şi până la plasarea lui în instituţiile penitenciare au fost încălcate total sau parţial garanţiile minime împotriva relelor tratamente şi lezată demnitatea umană a persoanei respective.

Avocatul Poporului susţine că a atenţionat de mai multe ori asupra problemei utilizării exagerate de către autorităţile moldoveneşti a măsurii de arest preventiv, inclusiv asupra unor participanţi la acţiuni de protest. Mihail Cotorobai reiterează şi în acest context că arestarea preventivă trebuie să fie o excepţie de la dreptul de libertate şi securitate şi să fie aplicat în cazuri în care sunt prezentate probe sigure, însoţite de argumentări, care ar confirma cu certitudine probabilitatea comiterii acţiunilor de către persoanele bănuite.

Cât priveşte libertatea de întrunire, susţine ombudsmanul, aceasta a fost respectată în linii mari în perioada ce a urmat protestelor din 7 aprilie 2009. Evenimente mai recente, dar şi din ultimii ani denotă însă faptul că şi la acest capitol există unele probleme, cum ar fi aplicarea unor măsuri disproporţionate faţă de participanţii la unele acţiuni de protest, obstrucţionarea accesului unor jurnalişti la acţiunile publice, crearea de impedimente  persoanelor din localităţile rurale de a se deplasa pentru participare la protestele organizate de către partidele de opoziţie.

Cu ocazia a 10 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, Mihail Cotorobai aminteşte că principiile democratice presupun reguli care urmează a fi respectate de ambele părţi, atât de cetăţeni, cât şi de către autorităţi. Acestea din urmă trebuie însă să ţină cont de faptul că protestând cetăţenii avertizează puterea că nu este de acord cu acţiunile autorităţilor sau că acestea nu au ţinut cont de voinţa, interesele şi aspiraţiile lor. Dreptul la siguranţa persoanei, la integritatea fizică şi psihică, libertatea de întrunire, dreptul la libertatea opiniei şi exprimării sunt indisolubile proceselor democratice şi nu pot fi acceptate niciun fel de derogări, în afară de cele prevăzute expres de lege şi standardele internaţionale, declară Ombudsmanul.

Mai multe pentru tine:
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
27 octombrie, ziua în care, în 1916, s-a încheiat cea de-a doua bătălie de la Oituz. Victoria importantă a trupelor române
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv