Autorităţile din educaţie fixează semestrial circa 25 de cazuri suspecte de abuz sexual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Semestrial, autorităţile din domeniul educaţiei înregistrează în medie 25 de cazuri suspecte de abuz sexual asupra elevilor, care s-ar fi produs în comunitate, în familie sau în instituţia de învăţământ, arată datele Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Aceasta are loc în condiţiile în care în teritoriu există un număr insuficient de specialişti care ar asigura protecţia copilului.

O problemă este şi nivelul de educaţie scăzut al unor părinţi, care nu ştiu să le explice copiilor ce trebuie să facă pentru a nu deveni victime ale abuzului sexual. Concluziile au fost exprimate în cadrul unor audieri publice organizate de către Comisia parlamentară cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, transmite IPN.

Deputatul liberal Lilian Carp a remarcat că nu există o delimitare clară a responsabilităţilor subdiviziunilor pentru protecţia drepturilor copiilor. Mai există şi centre de plasament fondate de diferite ONG-uri, iar autorităţile cunosc mai puţin care este situaţia acolo şi despre eventuale nereguli. Parlamentarul s-a referit şi la recentul caz în care un copil dintr-un gimnaziu-internat din capitală ar fi fost abuzat sexual de către un om de afaceri, fiind lăsat de către directorul instituţiei să stea la el acasă. 

Lilian Carp a insistat pe necesitatea de a delimita responsabilităţile legate de educaţie şi de protecţie a copilului, astfel încât, dacă copil locuieşte într-un centru de plasament, să aibă posibilitatea să-şi facă studiile în orice şcoală îşi doreşte. În aşa mod, crede parlamentarul, va fi asigurată şi integrarea socială a copiilor rămăşi fără ocrotire părintească.

Şeful Direcţiei învăţământ preuniversitar, Valentin Crudu, a declarat că pe marginea cazului în care este vizat copilul abuzat din gimnaziul-internat ministerul a dispus crearea unei comisii. Pe parcursul lunilor aprilie-mai 2017 au fost efectuate mai multe evaluări pe dimensiunea managementului educaţional în gimnaziul-internat în cauză, însă obiecţii nu au existat. La nivel de fişe de post, la nivel de sarcini ale administraţiei, pe hârtie acestea sunt foarte bine aranjate, însă urmează concluziile comisiei, dar şi cele ale organelor de drept.

Sergiu Olşanschi, şeful adjunct al Centrului pentru combaterea traficului de persoane, a spus că directorul instituţiei a permis ca elevul să nu fie prezentă pe teritoriul gimnaziului-internat pentru o perioadă îndelungată. În cazurile în care erau planificate anumite controale, directorul contacta omul de afaceri, iar copilul era întors în instituţie. Totodată, în cadrul anchetei au fost constatate acţiuni de tortură asupra mai multor copii pentru nereuşita şcolară.

Avocatul poporului pentru protecţia drepturilor copilului, Maia Bănărescu, a declarat că s-a deplasat nu o singură dată în gimnaziul-internat respectiv şi a constat că elevii de acolo sunt închişi în sine. Ombudsmanul susţine că a avut discuţii cu aceşti copii, inclusiv i-a informat despre linia fierbinte la care se pot adresa în cazul în care se confruntă cu o problemă. Potrivit avocatului poporului, actualul sistemul de protecţie a copilului este incomplet. 

Maia Bănărescu a mai spus că trebuie eficientizată activitatea psihologilor în instituţiile de învăţământ şi de plasament, întrucât se constată o lipsă de educaţie în ceea ce ţine de protecţia copilului la nivel de societate.

Corneliu Ţăruş, reprezentant al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, a declarat că pe parcursul anului 2016 au existat 98 de sesizări privind comiterea abuzului sexual asupra copiilor. Asistenţii sociali comunitari au în responsabilitate toate categoriile de beneficiari care se află într-o situaţie de vulnerabilitate. S-ar cere însă un specialist care s-ar ocupa nemijlocit de protecţia copilului.

Participanţii la audieri au constatat că este necesar ca elevilor să li se explice la şcoală aspecte ce ţin de integritatea corporală, educaţia pentru sănătate şi educaţia sexuală. Totodată, pe lângă instituţiile şcolare, ar fi cazul ca şi sectorul non-guvernamental să se implice în educarea societăţii cu privire la protecţia copiilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare