Au fost audiaţi trei martori ai apărării în dosarul lui Vlad Filat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Alexandru Tarlev

Trei martori ai apărării în dosarul lui Vlad Filat au fost audiaţi în şedinţa de vineri, 27 mai. Este vorba despre deputatul liberal-democrat Chiril Lucinschi, fostul director al combinatului de panificaţie „Franzeluţa”, Victor Cojocaru, şi fostul secretar general adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc.

În timp ce avocaţii fostului premier afirmă că declaraţiile martorilor confirmă nevinovăţia clientului său, acuzarea de stat susţine că nu este clar rostul audierii acestor martori, transmite IPN.

După audieri, deputatul PLDM, Chiril Lucinschi, a menţionat că i-au fost adresate întrebări despre ziua de naştere a lui Vlad Filat din anul 2013, în special pe cine a văzut şi cu cine a comunicat. Chiril Lucinschi a afirmat că a fost întrebat dacă la văzut la această petrecere pe primarul oraşului Bălţi, Ilan Şor, şi dacă a comunicat cu acesta. „Doamna Beţişor m-a întrebat despre ce relaţii am cu Ilan Şor. Am răspuns că îl cunosc de mic copil, dar acum nu comunicăm”, a mai spus deputatul.

Victor Cojocaru a menţionat că a fost întrebat cu ce bănci a lucrat combinatul în perioada cât a exercitat funcţia de director. Potrivit lui, „Franzeluţa” a colaborat cu BEM şi Unibank, însă nu a avut niciun credit luat de la Banca de Economii. Totodată,

Fostul secretarul general adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, a menţionat că a fost întrebat despre anumite evenimente care ar fi avut loc în perioada 2013-2015. Alte informaţii, Bănăruc a evitat să ofere presei.

Igor Popa, avocatul fostului premier, a afirmat că martorii audiaţi în şedinţă au declarat încă o dată că Vlad Filat nu are nicio vină şi nu a exercitat influenţă în luarea anumitor decizii. Avocatul a menţionat că în următoarele şedinţe vor fi audiaţi ceilalţi martori ai apărării. „Suntem siguri că în cazul în care aceşti martori nu vor fi intimidaţi cumva, ei vor spune adevărul şi vor demonstra nevinovăţia lui Vlad Filat”, a declarat Igor Popa.

Acuzatoarea de stat, Adriana Beţişor, a declarat că s-a convins de faptul că o parte dintre martori nu au ce spune în instanţă la obiectul învinuirii. „Mă gândeam că o parte dintre ei o să combată ceva din probele acuzării, dar sub nicio formă. Nu am înţeles care a fost rolul acestor martori să vină în instanţă”, a afirmat Adriana Beţişor.

Ex-premierul Vlad Filat a fost lipsit de imunitate parlamentară şi reţinut pe 15 octombrie 2015. Acesta este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă şi riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice. Vlad Filat pledează nevinovat.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”