Asasinul femeii găsite moartă în Nistru, condamnat la 20 de ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul care în vara acestui an a comis un atac tâlhăresc şi a omorât intenţionat o femeie, cadavrul căreia a fost găsit pe 13 iunie 2017, în râul Nistru, în apropierea oraşului Vadul lui Vodă, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Procurorii municipiului Chişinău au demonstrat vinovăţia inculpatului.

De asemenea, a fost dispusă încasarea din contul condamnatului, în folosul succesorului părţii vătămate, a unui prejudiciu moral şi material cauzat prin infracţiune de peste 100 mii de lei.

Cu toate acestea, procurorii nu sunt mulţumiţi de pedepsa aplicată inculpatului, pe care o consideră prea blândă şi anunţă că deja au contestat-o, solicitând nu doar condamnarea acestuia la 30 de ani de detenţie, dar şi încasarea de la acesta, în folosul statului, a tuturor cheltuielilor judiciare.

Amintim că, inculpatul a fost reţinut pe 16 iunie curent, în timp ce intenţiona să părăsească teritoriul ţării cu deplasarea în Federaţia Rusă, asupra sa fiind depistate şi ridicate articolele din aur ale victimei. Identificarea şi reţinerea acestuia a fost posibilă datorită acţiunilor complexe de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţii.

Fiind audiat de procurori, individul şi-a recunoscut faptele criminale, declarând cu lux de amănunte circumstanţele săvârşirii crimei. Potrivit informaţiilor acumulate, victima a făcut cunoştinţă cu inculpatul în aceeaşi zi, într-o cafenea din Capitală, unde ar fi servit împreună băuturi alcoolice. 

Ulterior, aceştia au comandat un taxi cu care s-au deplasat în direcţia or. Vadul lui Vodă, coborînd în apropierea unor vile. Între ei s-a iscat un conflict, femeia fiind deposedată de lanţul de la gât, telefonul mobil, cerceii şi inelul din aur, agresată fizic şi sugrumată, iar pentru a ascunde urmele infracţiunii, corpul neînsufleţit al victimei a fost aruncat în râu.

Inculpatul are 42 de ani este originar din raionul Criuleni şi anterior a mai fost judecat în Federaţia Rusă pentru diverse infracţiuni, inclusiv de două ori pentru omor. 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG