Andrian Candu: Beneficiarul principal al fraudei bancare va fi tras la răspundere penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, spune că cel de-al doilea raport Kroll arată deschis faptul că primarul de Orhei Ilan Shor şi companiile pe care acesta le are în gestiune sunt principalii beneficiari ai fraudei bancare din Republica Moldova.

 La un briefing de presă după şedinţa Biroului permanent al Parlamentului, solicitat să comenteze sinteza Băncii Naţionale asupra raportul II al companiei Kroll, Andrian Candu a spus că Ilan Shor a fost condamnat de către instanţa de fond, urmează decizia Curţii de Apel, care va fi executabilă, astfel că Ilan Shor va fi tras la răspundere penală, transmite IPN.

Preşedintele Parlamentului a adus mulţumiri echipei Kroll că a acceptat şi a autorizat publicarea raportului, în condiţiile în care primul raport a fost publicat fără permisiunea lor. 

„Din discuţiile cu guvernatorul BNM, echipa Kroll va veni la mijlocul lunii ianuarie pentru a discuta şi dezvolta subiectul din raport. Din discuţiile cu prim-ministru, se va aproba în acea perioadă strategia de recuperare a bunurilor infracţionale legate de frauda bancară din exterior”, a spus Andrian Candu.

Banca Naţională (BNM) a publicat, în seara zilei de 21 decembrie, o sinteză a investigaţiei fraudei bancare, pe care a primit-o împreună cu cel de-al doilea raport de la companiile Kroll şi Steptoe & Johnson. 

Potrivit BNM, cel de-al doilea raport dezvăluie cum au fost furaţi banii din sistemul bancar moldovenesc, precum şi ţările prin care aceştia au circulat sau în care au ajuns. Sinteza conţine 57 de pagini, opt capitole, care descriu metodologia investigaţiei internaţionale, analiza expunerilor băncilor fraudate în perioada 2012-2014, legătura grupului Shor cu acţionariatul băncilor fraudate, mecanismele de spălare a banilor şi destinaţia fondurilor frauduloase.