Ambulanţe aflate în misiune, blocate în zăpadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi şoferi de autoturisme şi două ambulanţe au solicitat ajutorul salvatorilor pentru a scoate maşinile din troiene după ce acestea au rămas blocate în nămeţi.

Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu, a declarat că ambulanţele care s-au împotmolit în zăpadă se grăbeau să ajungă la pacienţi. Primul caz a avut loc la Chişinău, iar al doilea la Călăraşi. „Dat fiind faptul că unele porţiuni de drum erau mai înzăpezite, vehiculele s-au împotmolit în zăpadă. A fost nevoie de intervenţia salvatorilor, care au sosit la faţa locului, au deszăpezit zona şi au tractat mijlocul de transport”, a menţionat Liliana Puşcaşu.

Echipajele de salvatori au fost solicitate şi în alte cinci cazuri – la Străşeni, Rezina, Chişinău şi Călăraşi, unde mai multe autoturisme au rămas blocate în zăpadă sau au derapat de pe şosea. Potrivit datelor SPCSE, pe perioada ninsorilor au avut loc peste 50 de intervenţii, în mare parte la tractarea autoturismelor, acordarea primului ajutor calificat SMURD, dar şi lichidarea focarelor de ardere.

Salvatorii atenţionează populaţia că pe drumuri se circulă în condiţii de iarnă. Şoferii sunt îndemnaţi să evite deplasările lungi, iar dacă sunt nevoiţi să pornească la drum e nevoie să se echipeze corespunzător. Şoferii trebuie să aibă în maşină o pungă cu nisip, lopată, pătură caldă, un termos cu ceai fierbinte, dar şi bateria telefonului încărcată.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort