Ambasadorul Rusiei la Chişinău, decorat de Igor Dodon cu Ordinul de Onoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

Igor Dodon a avut o întrevedere vineri, 20 iulie, cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Farit Muhametşin, în legătură cu încheierea mandatului său în Republica Moldova. În cadrul evenimentului, şeful statului i-a conferit diplomatului rus „Ordinul de Onoare”.

„Am mulţumit diplomatului pentru activitatea desfăşurată în ţara noastră şi pentru contribuţia personală la progresul raporturilor de colaborare bilaterale în toate domeniile de interes reciproc. Drept exemplu am menţionat dinamica pozitivă a relaţiilor comercial-economice şi creşterea constantă a schimbului comercial între ţările noastre, în special pe parcursul ultimelor luni”, a scris Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

Preşedintele şi-a exprimat „convingerea că împreună cu noul ambasador al Federaţiei Ruse în Republica Moldova vom continua să extindem şi aprofundăm dialogul existent în interesul cetăţenilor ambelor ţări”.

„În semn de profundă gratitudine pentru contribuţia substanţială la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de prietenie şi colaborare moldo-ruse, am conferit domnului Farit Muhametşin, ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, „Ordinul de Onoare”, a conchis Dodon.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”