Ambasadorul Rusiei la Chişinău, convocat la MAE pentru a i se înmâna o notă de protest în legătură cu situaţia celor doi piloţi moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, unde i-a fost înmânată nota de protest în legătură cu tergiversarea acordării accesului delegaţiei moldoveneşti, care se află la Moscova din 11 februarie, la cetăţenii Lionel Buruiană şi Mihai Crihan, eliberaţi recent din prizonierat şi transportaţi în capitala Federaţiei Ruse.

MAE îşi exprimă consternarea că în pofida prevederilor şi normelor de drept internaţional, stabilite în Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, precum şi Convenţia consulară moldo-rusă, autorităţile Federaţiei Ruse continuă să tergiverseze accesul delegaţiei moldoveneşti la cetăţenii Republicii Moldova, refuză să comunice informaţia privind locul aflării lor, starea de sănătate, calificând această atitudine drept o provocare deliberată, care prejudiciază serios relaţiile bilaterale.


Totodată, ambasadorului rus i-a fost transmisă îngrijorarea că acestă situaţie riscă să devină una dramatică cu interferenţe politice inadmisibile, prin care anumite persoane politice din Moldova ar încerca să se folosească de aceasta în scopuri politice.

În discuţia cu oficialii MAEIE, diplomatul rus a menţionat că cetăţenii moldoveni s-ar afla în custodia unui ONG, Guvernul Federaţiei Ruse nefiind implicat în acest proces.  

În context, MAEIE mai informează că în continuare va sesiza şi instituţiile internaţionale în legătură cu interzicerea accesului autorităţilor Republicii Moldova la cetăţenii săi.

Cei doi cetăţeni moldoveni ţinuţi ostatici, din 2015, în Afganistan, au fost eliberaţi. Aceştia se află actualmente la spital la Moscova, iar la sfârşitul săptămânii vor fi aduşi în Republica Moldova. Anunţul a fost făcut luni, 11 februarie, de către preşedintele Igor Dodon, care a declarat că acest lucru s-a reuşit datorită implicării conducerii Federaţiei Ruse, ca urmare a adresării sale, transmite IPN.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, l-a acuzat pe Igor Dodon de cinism şi de comiterea unor fapte ilegale, după ce şeful statului a anunţat luni, 11 februarie, că s-a implicat personal şi a reuşit să soluţioneze problema celor doi piloţi moldoveni, ţinuţi ostatici în Afganistan.

Autorităţile moldoveneşti au solicitat organelor competente ale Federaţiei Ruse asigurarea accesului delegaţiei Republicii Moldova, în cursul zilei de marţi, 12 februarie, la cei doi cetăţeni ai Republicii Moldova eliberaţi din prizonierat în Afganistan. Drept răspuns la solicitarea Chişinăului, oficialii de la Moscova au declarat că nu cunosc locul aflării cetăţenilor moldoveni şi nu au permis accesul delegaţiei moldovene, deşi televiziunea rusă NTV a reuşit să realizeze un interviu cu ostaticii moldoveni, fapt ce demonstrează că locul aflării se cunoştea, iar Moscova intenţionat a ascuns acest lucru.

Procuratura Generală a anunţat că întreprinde de mai mult timp acţiuni pentru rezolvarea, în cele mai sigure şi optime condiţii, a situaţiei privind cei doi cetăţeni moldoveni, ţinuţi ostatici în Afganistan. Pe acest caz a fost deschis şi un dosar penal, unde vor fi investigate si afirmaţiile că un grup de persoane terţe au contribuit la tergiversarea aducerii acasă a moldovenilor, printre care ar fi şi Igor Dodon.

Mai multe pentru tine:
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”