Altercații între manifestanții partidului ,,Șor” și polițiști la Chișinău. Care este motivul tensiunilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestanții partidului ,, Șor” au încercat, vineri, să blocheze un bulevard din centrul Chișinăului, fiind nemulțumiți că nu mai pot protesta în zilele de muncă. În urma intervenției oamenilor legii, au început altercațiile.

Manifestați ai formațiunii „Șor”, la protestul de astăzi FOTO Arhivă

UPDATE Patru protestatari au fost reținuți.

Prin urmare, doi manifestanți au fost escortați la sediul Inspectoratul de Poliție Buiucani din Chișinău, potrivit oamenilor legii.  „În acest moment, sunt documentate pentru huliganism”, a declarat Diana Fetco, purtătoare de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova.

Manifestanții au încercat să instaleze corturile pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitala țării, după ce joi, Comisia pentru Situații Excepționale a anunțat noi măsuri pentru asigurarea ordinii publice. ,,Desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice vor fi interzise în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore. O decizie în acest sens a fost aprobată, astăzi, de Comisia pentru Situații Excepționale, în vederea asigurării ordinii publice, a accesului la libera circulație pe drumurile țării, precum și în scopul asigurării unei reacții prompte la situațiile ce necesită intervenții de urgență”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului de la Chișinău.

De asemenea, membrii CSE au mai decis că întrunirile pot fi sistate. ,,Dacă în timpul desfăşurării întrunirii, unii participanţi încalcă ordinea publică, incită la discriminare sau violență, îndeamnă la război sau agresiune ori organizează tulburări în masă, poliția îi poate îndepărta pe aceştia și fără implicarea organizatorului, în cazul inacțiunii acestuia. În același timp, dacă acțiunile enumerate se încalcă grav, poliția poate cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii și fără implicarea reprezentantului autorității publice locale”.

Modificare a legislației întrunirilor publice

Recent, președinta, Maia Sandu, a solicitat Guvernului să examineze modificarea temporară a legislației, care va permite poliției să asigure ordinea publică, „chiar și în condițiile în care unii actori din administrația locală sabotează eforturile Guvernului de a menține stabilitatea și ordinea în țară”.

Maia Sandu a declarat că se încearcă destabilizarea situației în țară „de gruparea pentru hoție și război care se teme de pușcărie și este gata să dea foc la țară pentru a-și salva piele. Membrii acestei grupări vor să scape de închisoare pentru furturile comise în trecut și să-și refacă schemele de corupție. Ei încearcă să folosească situația dificilă în care se află țara acum din cauza războiului din Ucraina, pentru a o destabiliza și crea haos”, a spus Maia Sandu.

Mai mult, potrivit președintei, aceștia ar urmări să răstoarne guvernarea și să-și instaleze propriul Guvern. „Ei așa de tare își doresc să ajungă la putere, încât promit Moscovei să răstoarne ordinea constituțională și să instaleze un Guvern prin care Rusia să poată folosi țara noastră în război. Le spun clar: Nu vă faceți iluzii, nu irosiți banii profesorilor, medicilor, pensionarilor pe care i-ați furat și acum îi ardeți în proteste. Nu veți reuși. Mai mult, trădarea de patrie va fi sancționată dur”, a mai menționat președintele Republicii Moldova.

De la mijlocul lunii septembrie, membrii și simpatizanții Partidului „Șor” au început manifestațiile contra guvernării. Liderul formațiunii politice, Ilan Șor, care a fost condamnat pentru spălare și escrocherie, nu este în țară. Acesta a părăsit acum trei ani teritoriul Republicii Moldova, la scurt timp după ce Partidul Democrat din Moldova a cedat puterea.

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor