Alexandru Jizdan: Aş putea să vorbesc cum Gheorghe Petic a dirijat contrabanda şi despre abuzurile lui faţă de femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PDM Alexandru Jizdan respinge acuzaţiile fostului poliţist de frontieră Gheorghe Petic, care susţine că Alexandru Jizdan ştia de contrabanda cu ţigări de la frontiera Republicii Moldova, în perioada când acesta deţinea funcţia de ministru de Interne. În replică, Jizdan a lansat mai multe acuzaţii la adresa lui Petic.

Alexandru Jizdan a afirmat, într-o postare pe Facebook, că „unii continuă să isterizeze la greu societatea prin diferite metode şi intrumente de manipulare”.

„Gheorghe Petic continuă să-mi folosească numele în declaraţiile pe care le face în spaţiul public, iar învinuirile pe care le aduce nu mai au limită. Nu că aş vrea să-i acord atenţie mare, nu merită, dar tăcerea mea probabil îl încurajează şi mai mult să-şi facă jocul bine regizat”, a spus Alexandru Jizdan.

În opinia deputatului, „dacă tot a fost adusă „libertatea” şi democraţia adevărată în ţară, iar justiţia funcţionează conform legii, probaţi aceste informaţii, lăsaţi instituţiile abilitate să investigheze aceste cazuri relatate de Petic şi numai după ce se va dovedi că este adevărat, comunicaţi oamenilor despre asta”.

„Din păcate, e cu mult mai uşor să tot repeţi ca un „papagal” istorii inventate despre cum Jizdan a fost implicat în tot felul de „scheme”, decât să recunoşti că tu ai încălcat legea nu o singură dată, dar minciuna te transformă în „erou” la Tv”, a menţionat democratul.

El susţine că ar putea face la fel ca Gheorghe Petic: „Să vorbesc despre faptul că în perioada activităţii lui la Frontiera de nord, personal a dirijat contrabanda, aş putea vorbi despre abuzurile lui faţă de femei, sau alte cazuri grave despre care se cunoaşte, dar nu am să fac acest lucru”. 

„Sunt organele statului care trebuie să investigheze aceste infracţiuni, ele nu pot fi probate în cadrul emisiunilor televizate, stimaţi cetăţeni. Intenţiile unor actuali funcţionari, a unor activişti sau “binevoitori” îmi este cunoscută, ştiu ce vor să obţină şi de ce sunt în stare. Aduceţi probe oamenilor, nu vorbe goale, Gheorghe Petic”, a mai spus Jizdan.

Fostul poliţist de frontieră Gheorghe Petic, cel care a făcut mai multe dezvăluiri privind schemele de contrabandă cu ţigări de la frontiera moldo-română, a fost condamnat  miercuri, 20 martie, la trei ani şi şase luni de închisoare, cu executare, pentru viol. De asemenea, Gheorghe Petic va o achita o amendă în sumă de 30.000 de lei.

Gheorghe Petic se declară nevinovat şi acuză că dosarul penal i-a fost fabricat la comanda lui Vlad Plahotniuc.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry