Adjunctul Secretarului de Stat al SUA:„Dacă presiunile Rusiei nu vor înceta, Statele Unite vor acorda mai multă susţinere pentru apropierea voastră de Occident”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul unei întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti la Chişinău, asistentul adjunct al Secretarului de Stat american, Eric Rubin, a reiterat că locul Republicii Moldova este în spaţiul european şi în cel transatlantic.

„Ca răspuns la presiunile Federaţiei Ruse asupra ţărilor din Parteneriatul Estic, noi spunem că viziunea noastră este cea a unei Europe Unite, în care să domnească democraţia”, a notat îEric Rubin.

Nicolae Timofti a mulţumit la rândul său oficialului american pentru susţinerea politică şi asistenţa economică acordată Republicii Moldova de către Statele Unite ale Americii.

„În această perioadă determinantă pentru viitorul european al ţării mele, apreciem înalt orice semnal de încurajare venit din partea prietenilor noştri americani”, a spus Nicolae Timofti.

Rubin a salutat decizia autorităţilor de la Chişinău de a trimite un grup de militari moldoveni în Kosovo, pentru o misiune internaţională de menţinere a păcii şi a convenit, împreună cu Nicolae Timofti asupra elaborării unor noi proiecte de colaborare moldo-americană. 

„Pentru noi, este prioritar să susţinem Republica Moldova ca să ajungă să parafeze Acordul de Asociere la Vilnius şi să continue procesul de integrare europeană. Credem că aceasta este cea mai bună soluţie pentru viitorul Moldovei şi al cetăţenilor săi. Credem cu tărie că rezultatul final va fi pe măsură: o creştere economică puternică şi o îmbunătăţire semnficativă a viitorului tinerilor din Moldova“, a declarat Eric Rubin pentru Publika TV

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”