Adam Michnik: „Pericolul cel mare e atunci când arta şi propaganda se confundă”
0Filmul devine artă adevărată atunci când întâlneşte un suflet deschis. Schimbarea individului implică în mod direct şi schimbarea întregii societăţi, dacă privim lumea ca un organism complex ce aspiră spre evoluţie.
Propaganda, la rândul ei, are aceeaşi putere covărşitoare asupra sufletului, în schimb nu îmbogăţeşte societatea cu nimic valoros, afirmă Adam Michnik, fostul disident polonez şi redactor-şef al celui mai cunoscut cotidian polonez, Gazeta Wyborcza.
Adam Michnik a precizat pentru Adevărul Moldova că filmul poate influenţa societatea într-o anumită direcţie, fie că vorbim de schimbări pozitive sau negative. În opinia sa, Eisenstein, inventatorul filmului politic sovietic, care iniţial îmbrăţişase cauza bolşevică, legitima sistemul politic condus de Stalin prin filmele sale („Greva”, 1925; „Crucişătorul Potemkin”, 1925 sau „Ivan cel Groaznic”, 1944-1946), având un talent extraordinar cu posibilităţi imense. În acelaşi timp, Andrei Tarkovski, un mare regizor rus, s-a dedicat îmbogăţirii sufleteşti a publicului, prin imagini puternice şi emoţii vii, ţinându-se departe de zona politică. „Avem în faţă două valori cu destine diferite. Tarkovski înfăţisează ce este arta cinematografică de fapt, el nu secţionează sufletul aşa cum face Eisenstein”, a subliniat fostul disident polonez.
Filmul, martor al schimbării
Michnik a amintit că filmul îşi găseşte locul în comunităţile deschise spre schimbare. În opinia sa, această schimbare se referă şi la societăţile mai tradiţionaliste, deoarece filmul nu ţine cont de graniţe convenţionale. „Chiar şi pe mine m-au schimbat filmele. Filmele te schimbă ca om, îţi îmbogăţesc experienţa şi percepţiile. Am fost influenţat de film, de regizori şi actori. Amintesc despre Radu Mihaileanu şi filmul „Concertul” care a avut o influenţă foarte mare în spaţiul european. Oamenii au nevoie de repere în lumea filmului pentru a descoperi transformările care se petrec în societate şi nu mă refer doar la ce se întâmplă în Republica Moldova sau România. Întotdeauna este nevoie de mult entuziasm pentru a crea artă, important e să ştim cum să ne menţinem entuziaşti toată viaţa”, a explicat Michnik.
Finalul aparţine artiştilor valoroşi
Michnik ne-a vorbit şi despre diferenţa fundamentală care există între artă şi propagandă. Arta are o valoare atemporală, în timp ce propaganda se concentrează asupra prezentului. În opinia sa, longevitatea propagandei depinde şi de lumea culturală artistică ce înlocuieşte la un moment dat propaganda cu arta. „Pericolul cel mare este atunci când cele două se confundă. În timpul perioadei sovietice erau artişti şi propagandişti. Andrei Tarkovski este un mare regizor rus care a lăsat în urmă o artă incontestabilă în ceea ce priveşte filmul. Eisenstein era undeva la mijloc - jumătate propagandist, jumătate artist. Mai este şi Andrei Smirnov. Toţi au fost geniali şi au un loc bine meritat în istorie. În Polonia era aceeaşi situaţie. În final, ne amintim de cei care s-au dedicat artei”, concluzionează fostul disident polonez.
Adam Michnik, născut în 1946 la Varşovia, este redactor-şef al cotidianului de mare tiraj Gazeta Wyborcza, istoric, eseist, jurnalist politic. A devenit o figură emblematică a opoziţiei ilegale, democratice din Polonia anilor 1968-1989, în urma activităţii sale de disident (în special legată de sindicatul Solidaritatea) fiind închis timp de şase ani. A fost distins cu prestigioase premii şi medalii internaţionale. Articolele sale sunt publicate în Gazeta Wyborcza, dar şi în ziare şi reviste străine (Der Spiegel, Le Monde, The Washington Post, Lettre Internationale). Printre volumele publicate de Adam Michnik în ultimii ani se numără „Wyznania nawróconego dysydenta”, 2003 („Mărturisirile unui disident convertit”), „Wściekłość i wstyd”, 2005 („Furie şi ruşine”), „W poszukiwaniu utraconego sensu”, 2007 („În căutarea sensului pierdut”). Cel mai recent volum publicat în limba română, purtând semnătura lui Adam Michnik, a apărut la Editura Polirom în anul 2009, în traducerea Sabrei Daici, o selecţie de eseuri din mai multe cărţi ale sale, reunite sub titlul „Mărturisirile unui disident convertit”.