Accesul la terenurile din stânga Nistrului a fost restabilit pentru cetăţenii din Dubăsari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Din 1 august, pentru o perioadă de 20 de ani va fi restabilit accesul la terenurile agricole care aparţin locuitorilor raionului Dubăsari. Proprietarilor de teren le vor fi eliberate certificate în acest sens, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Biroului pentru Politici de Reintegrare se menţionează că anunţul a fost făcut luni, 23 aprilie, în cadrul întrevederii reprezentanţilor Biroului cu administraţiile publice locale din localităţile Cocieri, Coşniţa, Doroţcaia, Molovata Nouă, Pârâta, precum şi agenţii economici din raionul Dubăsari.

Proprietarii nu au avut acces la terenurile vizate din anul 2014, iar până atunci dreptul de utilizare era stabilit anual.

Suprafaţa terenurilor agricole aflate după traseul Râbniţa-Tiraspol constituie 6494,8 ha, ceea ce reprezintă 42% din suprafaţa totală a raionului. Terenurile aparţin la 5561 de proprietari din satele Doroţcaia, Coşniţa, Molovata Nouă şi Pârâta.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente