A furat 3.000 de lei dintr-o farmacie, apoi a pierdut banii la cazino

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Făptaşul a furat toţi banii din casa de marcat ai unei farmacii din sectorul Ciocana.

Tânărul le-a spus anchetatorilor că le-a dat părinţilor săi o parte din banii furaţi, iar pe restul i-a jucat la cazino. Pentru fapta lui el riscă acum până la 6 ani de puşcărie.

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a ajuns în arestul poliţiei după ce a furat circa 3.000 de lei dintr-o farmacie din sectorul Ciocana din Capitală, relevă Info-Prim Neo. Înainte de a fugi cu banii, agresorul a ameninţat-o pe farmacistă.

Femeia le-a spus poliţiştilor că tânărul a intrat în farmacie, pe fereastră. După ce a luat banii din casa de marcat, a descuiat uşa drogheriei şi s-a făcut nevăzut. 

Hoţul locuieşte în Capitală şi se află în evidenţele oamenilor legii, cu antecedente penale. El şi-a recunoscut fapta şi le-a spus anchetatorilor că le-a dat părinţilor săi o parte din bani, iar pe restul i-a pierdut la cazino. 

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal. După ce-i va fi stabilită vinovăţia, el riscă până la 6 ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA