A fost prezentat noul antrenor al naţionalei Moldovei de fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Semion Altman este noul antrenor al naţionalei de fotbal a Moldovei. El l-a înlocuit pe Alexandru Spiridon, care a fost demis. Altman are 73 de ani şi, acum 20 de ani, a scris istorie cu Zimbru, ajungând până în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, transmite IPN.

„Voi conduce naţionala până la finalul preliminariilor. Voi rămâne şi director al naţionalelor. După actualele preliminarii, vom lua o hotărâre. Este o onoare să fii antrenor de naţională”, a declarat selecţionerul Moldovei, Semion Altman.

Altman spune că şi-ar dori să încheie actuala campanie de calificare pe locul 4, Moldova fiind într-o grupă cu Franţa, Turcia, Islanda, Albania şi Andorra. „Înţeleg responsabilitatea acestui post. Obiectul este să creăm o atmosferă bună la lot, care să emită pretenţii în faţa unor adversari mai tari. Obiectivul este clasarea pe locul 4 în grupă”, a afirmat Altman.

Ucraineanul de 73 de ani va avea un staff format din conaţionalii săi. „Mă va ajuta Alexandr Scripnik, cu care am lucrat şi la Zimbru. El este antrenor emerit al Moldovei pentru evoluţia de la Cupa CSI. Antrenor de portari va fi fiul meu, Ghenadie Altman. Ambii antrenori dispun de licenţa Pro. În staff va fi şi Alexandr Trutnev, care va răspunde de analiza adversarului. Împreună am realizat un program de care se folosesc antrenori din alte ţări”, a spus Semion Altman.

Debutul lui Semion Altman pe banca tehnică a naţionalei Moldovei se va produce pe 7 septembrie, când Moldova va juca în deplasare cu Islanda.