A fost creat Oficiul Naţional al Viei şi Vinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instituţia va implementa politica statului în sectorul vitivinicol FOTO: Adevărul

Guvernul a dispus crearea Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, care va avea în competenţă promovarea şi comercializarea vinurilor pe pieţele internă şi externă. Oficilul va avea statut de persoană juridică şi îşi va desfăşura activitatea pe lângă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare

Instituţia va implementa politica statului în sectorul vitivinicol, inclusiv în stabilirea regulilor în utilizarea şi gestionarea brandului de ţară pentru vinuri, transmite IPN. De asemenea, va înainta propuneri privind perfecţionarea legislaţiei cu privire la circulaţia produselor vitivinicole.

Activitatea oficiului va fi supravegheată de un consiliu de coordonare, compus din 13 persoane: 10 reprezentanţi din domeniul vitivinicol şi trei înaintaţi de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

În aceeaşi şedinţă Guvernul a aprobat instituirea Fondului Viei şi Vinului pentru susţinerea financiară a măsurilor de dezvoltare a sectorului vitivinicol. Mijloacele fondului vor fi formate prin cofinanţare din partea statului şi a sectorului privat în proporţie de 50% la 50%. 80% din bani vor fi repartizaţi pentru necesităţile sectorului vitivinicol, iar 20% pentru acoperirea cheltuielilor Oficiului Naţional al Viei şi Vinului.

Premierul Iurie Leancă a relevat importanţa acestor documente în contextul obiectivului Guvernului de diversificare a pieţelor pentru exportul vinurilor moldoveneşti şi a cerut urgentarea procesului de aplicare a lor.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online