Viitor incert pentru Lujkov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analiştii sunt de acord că fostul primar şi-a supraevaluat influenţa şi capacităţile.

Eveniment major în viaţa politică rusă, demiterea primarului Iuri Lujkov era totuşi uşor de anticipat. Ceea ce a surprins a fost formula folosită: „demis pe motiv de pierdere a încrederii preşedintelui Medvedev". Până de curând, greii de tipul fostului primar al Moscovei îşi părăseau postul „din motive personale" sau „pentru primirea unei alte funcţii". Astfel, „eternizat" la primăria capitalei ruse de peste 18 ani, Lujkov pleacă de nevoie şi cu scandal. Potrivit legislaţiei ruse, primarul Moscovei (la fel ca şi cel al Sankt Petersburgului) este numit la propunerea preşedintelui ţării şi abia apoi ales de către parlamentul local.

Analiştii sunt de acord că fostul primar şi-a supraevaluat influenţa şi capacităţile. Lujkov ar fi refuzat postul de vicepreşedinte al Consiliului Federaţiei Ruse şi a vrut să-şi negocieze plecarea de bunăvoie contra fotoliului de preşedinte al Senatului rus. În ceea ce-l priveşte, premierul Vladimir Putin a „luat act" de decizia lui Medvedev. „Lujkov a făcut mult pentru dezvoltarea Moscovei şi reprezintă un personaj cheie al Rusiei contemporane. Însă relaţiile sale cu preşedintele nu funcţionau deloc. Or, primarul e subordonatul preşedintelui şi nu invers", a comentat Putin.

O dată cu demiterea lui Lujkov, circa 250 de funcţionari moscoviţi, din care 10 prefecţi, vor trebui să-şi depună mandatul. Mai rău e că imperiul imobiliar al familiei Lujkov, condus de soţia sa, Elena Baturina (cea mai bogată femeie din Rusia), va avea de suferit.
Lujkov a fost nevoit să părăsească şi partidul majorităţii - Rusia Unită, fiind clar că, după demiterea sa fostul primar nu mai putea să-şi păstreze funcţia de vicepreşedinte pe care o ocupa în conducerea acestei formaţiuni. Pentru Boris Grizlov, şeful Rusiei Unite, Lujkov e singurul vinovat în privinţa demiterii, nelăsându-i preşedintelui „loc de întors".

Evgheni Mintşenko, directorul Institutului internaţional de expertiză politică din Moscova, e de părere că reacţia lui Lujkov va fi cel mai interesant lucru de urmărit de-acum încolo. Se va împăca cu situaţia sau va declara război?

„Novîie Izvestia“ (Rusia) 30 septembrie 2010

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare