Video+Foto: Milioane de musulmani s-au adunat la Mecca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Credincioşii musulmani au aruncat cu pietre în Satana, o tradiţie anuală.

Milioane de musulmani au descins ieri într-o vale de lângă oraşul sfânt Mina unde au aruncat cu pietre, simbolic, în Satana. Acesta este ultimul ritual al pelerinajului anual la Mecca.

În anii anteriori, numărul mare de oameni care mişunau în jurul stâlpilor care îl reprezintă pe Satana a dus la îmbulzeli şi accidente. În 2004, 244 de oameni au murit călcaţi în picioare, iar în 2005, alte 360 de persoane şi-au pierdut viaţa în acelaşi fel. Autorităţile saudite au construit ulterior un complex de oţel pentru a reduce pericolul. 

Musulmanii trebuie să înconjoare de şapte ori Kaaba, o clădire cubică, în care se află Piatra Neagră, cea mai sacră relicvă a islamului – despre care tradiţia spune că ar fi căzut din cer pentru a arăta primilor oameni unde să construiască un altar

Ritualul comemorează aruncarea cu pietre de către Abraham în Diavol, despre care se spune că i-a apărut de trei ori profetului pentru a-l ispiti. Ziua de ieri a marcat începutul sărbătorii islamice Eid al-Adha. Tradiţia cere ca, după ritualul aruncării cu pietre în diavol, pelerinii să se radă în cap sau cel puţin să-şi taie câte o şuviţă de păr, un obicei ce datează de la pelerinajul profetului Mahomed. 

Musulmanii se odihnesc în umbra moscheii



Tot tradiţia îi obligă să sacrifice un miel sau o capră, ritual ce reprezintă mielul sacrificat de Abraham în locul fiului său, Ismael. Pelerinii pot organiza acest ritual în altă parte sau chiar în ţările lor.

Femeile trebuie să fie acoperite din cap până în picioare



Pelerinajul de cinci zile e încărcat de ritualuri simbolice. Scopul lui este curăţarea sufletului de păcate prin urmarea căii străbătute de profetul Mahomed şi de Abraham, pe care musulmanii îi consideră părinţii islamului.

3 milioane de musulmani au participat la pelerinaj în acest an, potrivit autorităţilor saudite.

 Un alt ritual cere sacrificarea unui miel

Musulmanii îşi fac rugăciunile pe Muntele Arafat

Musulmanii au aruncat cu pietre într-un stâlp ce reprezintă diavolul

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani