VIDEO Un francez, primul jurnalist occidental ucis în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reporterul francez Gilles Jacquier, ucis în oraşul Homs, este primul jurnalist occidental decedat în Siria de la începutul violenţelor în martie 2011.

Jurnalistul de la canalul France 2 avea 41 de ani şi era un experimentat şi apreciat corespondent de război, relatând anterior despre conflictele din Algeria, Congo şi Balcani în anii '90, dar şi cele mai recente din Irak, Afganistan şi Libia Algeria in the 1990.

El a căzut victimă unui atac cu mortiere, în timpul unei deplasări organizate miercuri după-amiază în Homs de ministerul sirian al informaţiilor pentru un grup mai mare de jurnalişti. Alţi jurnalişti au fost de asemenea răniţi.

Potrivit relatărilor colegilor lui Jacquier, obuzul a explodat chiar în mijlocul grupului de jurnalişti, după ce alte trei-patru proiectile căzuseră anterior în jur. Regimul preşedintelui Bashar Al-Assad s-a grăbit să îi acuze pe opozanţi pentru acest atac, însă reprezentanţii rebelilor au replicat că numai armata siriană dispune de mortiere, iar motivul atacului ar fi terorizarea jurnaliştilor occidentali.

Jacques Duplessy, unul dintre colegii jurnalistului ucis, a vorbit despre o capcană întinsă de regimul de la Damasc. "Nu a fost doar un accident nefericit, ci un atac deliberat pentru că după acele proiectile explodate în jur, nu s-a mai auzit nimic. Nu s-a mai tras deloc. Iar acolo erau trei camere ale televiziunii siriene care au filmat totul", a spus Duplessy (vezi video).

Teoria lui nu a fost însă asumată de reprezentanţii Televiziunii Franceze, care au arătat că în lipsa unor dovezi clare, e prematur să se vorbească de un atac deliberat. Autorităţilor siriene le-a fost solicitată anchetarea evenimentului atât de reprezentanţii postului public francez, cât şi de preşedintele Nicolas Sarkozy.

Observatorii Ligii Arabe denunţă regimul lui Al-Assad

Violenţele au continuat să producă şi în ultimele zile numeroase victime în oraşele siriene răsculate, iar misiunea de observatori a Ligii Arabe nu pare să ajute prea mult la stoparea acestora. Doi dintre cei 60 de observatori prezenţi în Siria au demisionat, acuzând că misiunea Ligii Arabe este de fapt "o farsă".

Algerianul Anwar Malek a declarat pentru Al-Jazeera că represiunea regimului lui Al-Assad s-a intensificat de la sosirea observatorilor pe 19 decembrie, iar situaţia la care a asistat în Homs este "tragică, un dezastru umanitar". În oraşe sunt lunetişti ai armatei siriene care trag în civili, sunt arestaţi sute de protestatari, unii sunt ucişi după o tortură groaznică. Iar observatorii arabi sunt captivi pentru că depind logistic de autorităţile siriene şi nu pot forţa regimul să îşi respecte promisiunile de a-şi retrage armata şi de a iniţia un dialog real cu opozanţii.

Un raport al ONU prezentat în Consiliul de Securitate a arătat că numărul persoanelor decedate în ultimele săptămâni după sosirea misiunii de observatori este de peste 400. În decembrie ONU estimase la cel puţin 5.000 numărul civililor ucişi de la începutul revoltei în martie 2011.

Rusia acuză NATO de pregătirea intervenţiei militare

Ţările membre NATO împreună cu câteva state arabe din zona Golfului pregătesc o intervenţie militară în Siria, după "scenariul libian", a declarat joi Nikolai Patrushev, preşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei. Analişti de la Moscova citaţi de Bloomberg au subliniat că Rusia va face tot posibilul să împiedice o intervenţie militară a NATO sub egida ONU, în scopul protejării rebelilor.

Poziţia Rusiei vine la două zile după ce liderul sirian Al-Assad a declarat că ţara sa este victima unui "complot extern" şi că nu va părăsi puterea, ci rămâne să lupte cu „teroriştii".

Mai multe pentru tine:
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a rămas o tânără fără bani și fără diplomă după ce și-a dat demisia de la un salon. Mare grijă să nu pățiți la fel
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”