VIDEO Tornadele au lăsat în urmă ruine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tornadele violente şi inun­daţiile provocate de furtunile care mătură de câteva zile şase state din sudul Statelor Unite au făcut cel puţin 300 de morţi, lăsând în urmă doar ruine. Numai în statul Alabama, 204 persoane şi-au pierdut viaţa, cartiere în­tregi din oraşele Tuscaloosa şi Birmingham fiind devastate de trecerea furtunii, a declarat un purtător de cuvânt al echipelor de salvare.

De asemenea, zeci de drumuri sunt impracticabile din cauza copacilor căzuţi. „Practic a distrus cartiere întregi din oraş", a declarat la CNN primarul din Tuscaloosa, Walter Maddox. William Bell, primarul din Birmingham, spune că zona cea mai grav afectată are o lăţime de peste 1.500 de metri. Sute de ambulanţe au fost mobilizate în oraş. Pentru a indica numărul mare al acestora, Chris Osborne, purtătorul de cuvânt al Crucii Roşii, relata că sunt „exact ca taxiurile în New York".

Zeci de persoane şi-au pierdut viaţa în statele Mississippi, Tennessee, Georgia, Virginia, Kentucky şi Arkansas, au anunţat autorităţile. Pe lângă tornade, regiunea din Texas până în Tennessee a fost afectată de precipitaţii abundente, iar unele zone se confruntă cu inundaţii. Aproape un milion de persoane au rămas fără curent electric, după ce furtuna a dărâmat numeroşi stâlpi de electricitate.

Stare de urgenţă în nouă state

Starea de urgenţă a fost declarată până în prezent în nouă state (Alabama, Arkansas, Kentucky, Mississippi, Missouri, Tennessee, Oklahoma). Sute de membri ai Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi pentru a ajuta în zonele cele mai grav afectate. Preşedintele american Barack Obama s-a deplasat, ieri, în Alabama, unde s-a întâlnit cu guvernatorul Robert Bentley şi  s-a angajat să acorde tot ajutorul federal necesar pentru statele afectate de „cele mai puternice tornade ce au lovit SUA în ultimii zeci de ani".

Aceste furtuni ar putea constitui cea mai gravă catastrofă naturală din SUA de la trecerea uraganului Katrina, în 2005 (1.500 de morţi) şi tornadele din aprilie 1974 (310 morţi). Peste 300 de tornade au fost înregistrate de la începerea furtunilor, săptămâna trecută, dintre care 130 miercuri, potrivit Serviciului meteorologic naţional (NWS). O scurtă acalmie s-a înregistrat, ieri, astăzi fiind aşteptate alte furtuni. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă