VIDEO Indienii, amprentaţi şi fotografiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin un miliard de dolari va costa acţiunea de actualizare a situaţiei populaţiei. India a demarat ieri cel de-al 15-lea recensământ al populaţiei, o operaţiune care va fi desfăşurată de circa 2,5 milioane de salariaţi.

Preşedinta Pratibha Patil a fost primul cetăţean indian căruia i s-au luat amprentele şi i s-au făcut fotografii, toate acestea fiind trecute într-o bază de date digitală biometrică, notează „Hindustan Times".

Se estimează că primul recesământ biometric va dura aproximativ 11 luni, timp în care toate informaţiile privind indienii de peste 15 ani vor fi introduce în această bază de date.

Armata de salariaţi - care include funcţionari publici, profesori şi alte oficialităţi locale - va colinda ţara în lung şi-n lat, vizitând peste 240 de milioane de gospodării, 630.000 de sate, 5.000 de oraşe şi 600 de districte.

Peste 11 milioane de tone de hârtie vor fi necesare pentru a nota toate detaliile necesare clasificării populaţiei în funcţie de religie, sex, ocupaţie, educaţie, stare civilă şi naţionalitate. Totodată, pentru prima dată se vor culege date pentru a se stabili câţi indieni au conturi în bancă, computere şi telefoane mobile.  

Fără coduri numerice

Deşi acesta este al 15-lea recesământ din 1872 (realizat de coloniştii britanici) şi până în prezent, India nu a reuşit până acum să creeze un sistem viabil de coduri numerice.

Autorităţile speră că baza de date biometrică le va permite să aloce fiecărui cetăţean un cod numeric. Nu vor fi lăsate pe dinafară nici milioanele de persoane fără adăpost.

Misiune dificilă

Populaţia Chinei este mai mare decât cea a Indiei. Cu toate acestea, recesământul în India reprezintă o adevărată aventură. Una periculoasă. De mai multe luni, grupări radicale de stânga au declanşat acţiuni violente împotriva oficialilor guvernamentali şi locali în 20 din cele 28 de state indiene.

Dincolo de aceste pericole, funcţionarii vor avea dificultăţi în culegerea unor date exacte. Potrivit corespondentului BBC din India, în special la sate, bărbaţii au obiceiul de a se declara mai bătrâni, considerând că astfel vor fi mai apreciaţi. Cât priveşte celălalt sex, ca şi în alte părţi ale globului, femeile „se întineresc". 

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online