VIDEO Greta Thunberg la ONU. „Cum îndrăzniţi? Voi mi-aţi furat visurile şi copilăria cu vorbele voastre goale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra suedeză Greta Thunberg i-a atacat, într-un discurs plin de furie, la ONU, pe liderii planetei din cauza inacţiunii lor împotriva modificărilor climatice, la începutul unui summit la New York, relatează AFP.

„Nu ar trebui să fiu aici, ar trebui să fiu la şcoală, de cealaltă parte a oceanului”, a tunat Greta Thunberg, cu o voce tremurătoare, dar puternică, citind un text din scaunul său.

„Cum îndrăzniţi? Mi-aţi furat visurile şi copilăria cu vorbele voastre goale”, a denunţat ea.

„Fac, cu toate acestea, parte dintre cei care au noroc. Oamenii suferă, mor. Ecosisteme întregi se prăbuşesc, ne aflăm începutul unei extincţii în masă, iar tot despre ceea ce discutaţi voi sunt banii şi basme despre creştere economică eternă? Cum îndrăzniţi!”

Acest scurt discurs este unul dintre cele mai percutante pe care adolescenta în vârstă de 16 ani le-a susţinut de la sosirea sa în Statele Unite, la sfârşitul lui august.

Ea a repetat, ca alte dăţi, fapte ştiinţifice care confirmă încălzirea accelerată a planetei, iar apoi i-a atacat pe şefii de stat şi de guverne prezenţi la acelaşi summit, la care a invitat-o secretarul general al ONU Antonio Guterres.

„Voi ne-aţi dezamăgit. Însă tinerii încep să vă înţeleagă trădarea”, a denunţat Greta Thunberg.

„Dacă decideţi să ne lăsaţi baltă, vă spun că nu vă vom ierta niciodată. Nu vă vom lăsa să scăpaţi aşa”, a continuat ea.

„Lumea se trezeşte, iar schimbarea soseşte, fie că vă place, fie că nu. Mulţumesc!”, a conchis ea, foarte aplaudată în marea sală a Adunării Generale.


 

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil