VIDEO FOTO Catastrofă aeriană. Un avion cu peste 100 de persoane la bord s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din Pakistan. Posibila cauză a accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP / Asif Hassan

Un avion al companiei Pakistan International Airlines (PIA) s-a prăbuşit vineri în apropiere de Karachi. Peste 100 de persoane se aflau bord.

Un Airbus A320 al companiei PIA s-a prăbuşit vineri într-o zonă rezidenţială din apropiere de Karachi, cel mai mare oraş al Pakistanului, situat în sudul acestei ţări din Asia de Sud.

GALERIE FOTO

Avionul plecase vineri dimineaţă de la Lahore, situat la 1.200 kilometri distanţă de Karachi.

Potrivit Deutsche Welle, care citează administraţia aviatică locală, 107 persoane se aflau la bord - 99 de pasageri şi şapte membri ai echipajului.

Echipaje de salvatori, elemente paramilitare şi o forţă de intervenţie rapidă au fost trimise de urgenţă în zonă.

Imagini postate pe reţele de socializare surprind fum ridicându-se de la locul prăbuşirii şi clădiri avariate.â

Opt rezidenţi ar fi fost ucişi, iar alţii 15 răniţi, potrivit directorului Spitalului Universitar din Karachi.

„Ieşeam din moschee când am văzut avionul înclinându-se pe o parte. Zgomotele motoarelor erau destul de bizare. Avionul era atât de jos, încât pereţii tremurau”, spune Hasan, în vârstă de 14 ani.

Întrebat asupra cauzelor producerii accidentului, un purtător de cuvânt al companiei a evocat o problemă tehnică. „Când a vorbit ultima dată, pilotul a spus că se confrunta cu o problemă tehnică”, a declarat Abdullah H. Khan.

Conform unui responsabil din cadrul aviaţiei civile, pilotul nu ar fi reuşit să activeze dispozitivul de aterizare.

Avionul „a pierdut un motor”, a declarat ministrul regional de Interne.

Înainte de prăbuşire, avionul a avut două-trei tentative de aterizare, spun martori de la faţa locului.

Tragedia are loc la câteva zile de la reluarea zborurilor comerciale interne în Pakistan, oprite pentru o perioadă în scopul de a preveni răspândirea noului coronavirus.

Într-un mesaj de condoleanţel, premierul Imran Khan s-a declarat „şocat” şi „trist”.

Accidentele de avion sunt frecvente în Pakistan, notează news.ro.

În 2010, un zbor operat de compania privată Airblue s-a prăbuşit în apropiere de Islamabad, iar cele 152 de persoane de la bord au murit, în cel mai sângeros accident aviatic din istoria Pakistanului.

În 2012, un avion de tip Boeing 737-200 operat de compania Pakistan's Bhoja Air s-a prăbuşit, în condilţii meteorologice nefavorabile, în timp ce ateriza la Rawalpindi. Toţi cei 121 de pasageri şi şase membri ai echipajului au murit.

În 2016, o aeronavă aparţinând Pakistan International Airlines a luat foc în timp ce efectua un zbor din nordul Pakistanului la Islamabad, iar 47 de persoane au murit.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Performanță uluitoare: un român e în finala Campionatului European U18, la tenis de câmp
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Provocările rusești la adresa NATO, analizate de un cunoscut profesor: „În 2015, Turcia a doborât un avion rusesc, iar Rusia nu a atacat”
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”