VIDEO Ciocniri la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel. Cel puţin 12 palestinieni au fost ucişi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 12 palestinieni au fost ucişi şi peste 1.200 răniţi vineri la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel, unde armata israeliană a deschis focul în timpul unei acţiuni de protest, transmite agenţiile internaţionale de presă.

Unul dintre cei 12 palestinieni ucişi este un minor de 16 ani, transmite Reuters.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, prima victimă a fost înregistrată înainte de începutul protestelor.

Alţi 10 manifestanţi au fost ucişi în timpul ciocnirilor dintre manifestanţi palestinieni şi  soldaţi israelieni, care au avut loc în cinci puncte ale frontierei.

Aproximativ 17.000 de palestinieni, potrivit armatei israeliene, s-au adunat la graniţa dintre enclava Fâşia Gaza şi Israel pentru „Marele marş al întoarcerii“, o acţiune de protest prevăzută să dureze şase săptămâni în vederea sensibilizării opiniei publice asupra drepturilor refugiaţilor palestinieni şi ale descendenţilor lor de a se întoarce pe pământurile lor.

Ciocnirile au izbucnit după ce soldaţii israelieni au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţii palestinieni care încercau să se apropie de gardul de la frontieră, relatează AFP.

Anterior, liderii israelieni avertizaseră că armata nu va ezita să deschidă focul în cazul unei tentative de pătrundere în Israel.

Furioşi, manifestanţii palestinieni au ars cauciucuri şi au aruncat cu pietre în direcţia soldaţilor israelieni.

Organizat oficial de societatea civilă, marşul este sprijinit de gruparea islamistă Hamas. Acţiunea are loc pentru a aminti de sutele de mii de refugiaţi palestinieni care au fost expulzaţi sau au fugit din casele lor în timpul războiului din 1948 în urma căruia a fost proclamat statul Israel.

Israelul şi mişcarea Hamas au purtat trei războiaie din 2008 încoace.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile