VIDEO Alertă în Iran din cauza ploilor fără precedent: bilanţ sumbru anunţat de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşini luate de ape în Shiraz FOTO EPA-EFE

Cel puţin 21 persoane au murit şi altele peste 110 au fost rănite în Iran în urma unor inundaţii de mare amploare şi neobişnuite pentru această ţară din sud-vestul Asiei.

Potrivit unui bilanţ provizoriu furnizat de autorităţile locale, inundaţiile puternice care s-au abătut asupra Iranului au provocat 21 morţi şi peste 100 de răniţi. Cel mai grav bilanţ al victimelor s-a înregistrat la Shiraz (sud-vest), cu 19 morţi şi 98 de răniţi, relatează AFP.

Guvernul de la Teheran a activat un Comitet naţional de criză, în condiţiile în care 25 dintre cele 31 de provincii ale Iranului sunt lovite de ploi puternice. Cele mai afectate provincii sunt cele din vestul şi sud-vestul ţării.

Serviciul meterologic local atenţionează că această situaţie va dura până miercuri, în timp ce Poliţia le-a transmis oamenilor să evite deplasările cu maşina în următoarele zile. Multe drumuri sunt indundate şi blocate de alunecările de teren. Sute de localităţi au rămas fără electricitate şi apă.

Mulţi iranieni se află în vacanţă în această perioadă, marcată de începutul anului nou conform calendarului persan.

Ministerul Sănătăţii a anulat toate concediile şi a chemat de urgenţă personalul medical la muncă. Armata a fost de asemenea mobilizată pe întreg teritoriul ţării.

Preşedintele iranian Hassan Rohani a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi a ordonat deschiderea unei anchete în cazul bilanţului sumbru din Shiraz.

Astfel de inundaţii sunt rare într-o ţară preponderent aridă. „Schimbarea climatică loveşte ţara noastră“, a comentat ministrul Energiei, Reza Ardekanian, citat de agenţia de presă Tasnim. Potrivit lui, preluat de AFP, aceste inundaţii sunt „fără precent“ pentru Iran.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul