Uniunea Europeană instituie „dreptul la vacanţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensionarii, tinerii şi persoanele sărace din statele UE ar putea primi sejururi în străinătate subvenţionate de Bruxelles. Vicepreşedintele Comisiei Europene, italianul Antonio Tajani, consideră că turismul nu e un lux şi face parte din drepturile omului.

Cei peste cinci milioane de pensionari ai României, ca şi cei peste 16.000 de studenţi şi liceeni ar putea fi eligibili pentru un nou proiect al Bruxelles-ului ce prevede plimbări prin Europa, la preţ redus, în extrasezonul turistic. 

Proiectul a fost lansat săptămâna trecută, în cadrul conferinţei miniştrilor Transporturilor din Uniunea Europeană, desfăşurată la Madrid.

„Tinerii, persoanele peste 65 de ani şi persoanele cu mobilitate redusă sau cu venituri mici vor primi ajutor financiar pentru a pleca în vacanţă în extrasezon", a explicat un oficial al Comisiei Europene, pentru EurActiv. Ideea aparţine comisarului european pentru Întreprinderi şi industrie, italianul Antonio Tajani.

Schimburi de turişti

Potrivit programului, nord-europenii ar urma să beneficieze de călătorii la preţuri reduse în ţările mediteraneene, pe timpul iernii, în timp ce sud-europenii ar fi plimbaţi prin ţările nordice, în timpul verii. Oficialii au sugerat, de exemplu, un tur al "vestigiilor arheologice şi industriale", cum ar fi fabricile şi termocentralele dezafectate din Manchester sau Liverpool.

Turismul subvenţionat va avea loc în extrasezon pentru a ajuta staţiunile turistice şi a asigura continuitatea joburilor angajaţilor din acest sector tot timpul anului. Un alt scop este de a promova un sens al mândriei pentru cultura europeană.

Program-pilot, până în 2013

Programul lui Tajani va fi unul pilot până în 2013, după care, în funcţie de rezultate, ar putea fi introdus pe scară largă. El va fi deschis pensionarilor şi oricărei persoane peste 65 de ani, tinerilor între 18 şi 25 de ani şi familiilor care se confruntă cu "probleme dificile, din punct de vedere social, financiar şi personal", precum şi persoanelor cu disabilităţi.

Acestea din urmă, la fel ca şi vârstnicii, vor putea fi însoţiţi de o altă persoană. Detaliile privind criteriile de alegere a participanţilor nu au fost încă finalizate, dar e de aşteptat ca UE să subvenţioneze circa 30% din costuri.

„Dreptul la turism"

Tajani, care este şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, susţine că vremea când călătoriile în străinătate erau un lux a trecut. "Astăzi, turismul e un drept. Felul cum ne petrecem vacanţele e un indicator formidabil al calităţii vieţii noastre", a spus el. Tajani, care a fost înainte comisar pentru Transporturi, spune că, din funcţia precedentă, a putut "să afirme drepturile pasagerilor" şi că viitorul pas este de a asigura "dreptul oamenilor la turism".

Dacă va fi adoptat, programul ar putea costa sute de milioane de euro. Ideea e bazată pe un proiect existent în Spania, unde vacanţele în extrasezonul de iarnă sunt subvenţionate de guvern pentru rezidenţii europeni care au peste 55 de ani. Spania a calculat că, pentru fiecare euro pe care-l cheltuie pe subvenţii, au fost câştigaţi 1,6 euro pentru finanţarea staţiunilor.

Iniţiativa marchează începutul unei politici europene în domeniul turismului, aşa cum prevede Tratatul de la Lisabona. Acesta prevede că UE are acum competenţa de a lua decizii ce afectează acest sector cu o majoritate calificată.

Modelul spaniol

Ideea e bazată pe un proiect existent în Spania, unde vacanţele în extrasezonul de iarnă sunt subvenţionate de guvern pentru rezidenţii
europeni care au peste 55 de ani. Spania a calculat că, pentru fiecare euro pe care-l cheltuieşte pe subvenţii, au fost câştigaţi 1,6 euro pentru finanţarea staţiunilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc