Un nou virus de origine animală a fost descoperit în China. 35 de persoane au fost infectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

În urma unui nou studiu ştiinţific au fost depistate în două provincii chineze 35 de infectări la oameni cu un virus de origine animală de tip Henipavirus, a transmis, maţi, presa de stat chineză, citată de agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Cazurile au fost descoperite, niciunul nu este grav, în provinciile Shandong, din estul Chinei, şi Henan, din centrul Chinei, notează ziarul Global Times, raportându-se la un articol publicat de oamenii de ştiinţă chinezi şi singaporezi în New England Journal of Medicine, una dintre cele mai importante publicaţii medicale. 

Virusul, pentru care la acest moment nu există vaccinuri sau tratamente, a fost identificat prin probe recoltate din gâtul pacienţilor care au avut contact recent cu animale şi este asociat cu simptome precum febră, oboseală, tuse, lipsa poftei de mâncare, greaţă, dureri de cap şi musculare şi stări de vomă. 

Cercetările au arătat că 26 din cei 35 de pacienţi infectaţi cu acest virus au avut aceste simptome. 

Conform portalului public chinez de ştiri The Paper, Henipavirusul este una dintre principalele cauze emergente ale saltului bolilor de la animale la oameni (proces numit zoonoză) în regiunea Asia-Pacific. 

Unul dintre vectorii de transmitere ai virusului sunt liliecii de fructe, apreciaţi ca fiind gazde naturale a două dintre Henipavirusurile cunoscute: virusul Hendra (HeV) şi virusul Nipah (NiV).  

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că virusul Hendra cauzează la om de la infecţii asimptomatice până la infecţii respiratorii acute şi encefalite grave, cu o rată de deces apreciată între 40% şi 75%, care „poate varia în funcţie de capacităţile locale de cercetare epidemiologică şi gestionare clinică”. 

Nu a fost demonstrată, pentru moment, existenţa unei transmiteri de la om la om, cu toate că cercetări anterioare au semnalat că acest tip de infectare nu este eliminat. 

„Coronavirusul nu va fi ultima boală contagioasă care să provoace o pandemie, întrucât noi boli vor avea un impact tot mai mare în viaţa omului”, a afirmat directorul adjunct al departamentului de boli infecţioase al spitalului Huashan. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie