Un mort şi cel puţin 11 răniţi în Japonia, în urma unei explozii la o uzină chimică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin un muncitor a murit, iar alţi 11 au fost răniţi într-o explozie, vineri, într-o uzină chimică, în centrul Japoniei, ai cărei riverani au primit ordin de evacuare imediată, au anunţat serviciile de intervenţie, relatează AFP.

Imagini de televiziune arătau o coloană densă de fum negru ridicându-se la o uzină aparţinând Arakawa Chemical Industries, care fabrică produse chimice pentru industria papetăriei.

”Un muncitor în vârstă de 64 de ani, care a fost dat dispărut, a fost găsit mort”, a declarat pentru AFP Takahiro Suzuki, un reprezentant al pompierilor din oraşul Fuji, în care se află uzina.

Alţi 11 muncitori au fost răniţi, dintre care trei grav, a precizat el, modificând un bilanţ precedent de 14 răniţi. Toţi sunt bărbaţi cu vârste cuprinse 20 şi 60 de ani.

Oficiali nu erau în măsură să precizeze imediat natura exactă a produselor chimice.

”Nu există temeri” ca produse chimice din uzină să polueze mediul şi împrejurimile, a declarat pentru AFP un reprezentant al întreprinderii, care a refuzat să-şi spună numele.

Uzina produce răşini de cerneală pentru imprimante şi produse chimice care servesc la producerea hârtiei, a precizat acest oficial.

Numeroşi pompieri şi vehicule antiincendiu au fost mobilizate, iar persoanelor prezente li s-a cerut să evacueze împrejurimile uzinei pe o rază de 100 de metri, potrivit serviciilor locale de intervenţie.

Oraşul Fuji se află la poalele Muntelui Fuji, la aproximativ 100 de kilometri vest de Tokyo.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice