Un fost premier nipon trage un semnal de alarmă în privința intențiilor ostile ale Chinei: Lumea trebuie să se trezească

0
Publicat:

Fostul premier japonez Taro Aso a făcut apel la comunitatea internațională „să se trezească” în faţa ameninţărilor în creştere în strâmtoarea Taiwan, care separă insula cu același nume de China.

Taro Aso FOTO EPA-EFE

„Cel mai important lucru pentru noi acum este să nu existe niciun fel de război în regiune, inclusiv în strâmtoarea Taiwan”, a subliniat fostul premier japonez într-o intervenţie la Forumul de Securitate de la Taipei, care reuneşte în fiecare an experţi în domeniul apărării și cel maritim.

„Trebuie să ne trezim acum. De la Taiwan la Statele Unite şi alte state din aceeaşi tabără este timpul să ne demonstrăm voinţa şi hotărârea de a lupta şi forţa de descurajare”, a insistat Taro Aso, citat de agenția France Presse, preluată de Agerpres.

Regimul de la Beijing consideră Taiwanul, o insulă democratică, drept parte a Chinei și ia în calcul să o „reintegreze” chiar și prin intermediul unei intervenții militare.

Pregătirile pentru aplicarea forței sunt în toi, armata chineză organizând constant simulări de invazie în apropierea zonei de securitate a Taiwanului și uneori chiar și în interiorul ei.

Ca vecin apropiat al Taiwanului, Japonia „trebuie să fie prima care să îşi exprimă poziţia şi să trimită un mesaj clar comunităţii internaţionale, inclusiv Chinei”, a precizat Taro Aso.

„Menţinerea unei ordini libere şi deschise, în baza valorilor universale, în special în regiunea Indo-Pacific, este o problemă vitală pentru securitatea Japoniei”, a subliniat el.

Aliat apropiat al fostului premier Shizo Abe, Taro Aso (82 de ani) este considerat în continuare unul din „greii” Partidului Liberal Democrat din Japonia, notează AFP.

Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, a declarat în cadrul forumului că aceste tensiuni regionale reflectă „fricţiunile între regimurile autoritare şi cele democratice”, care au atins un „punct critic”.

„Regimurile autoritare au devenit mai agresive şi mai asertive, sunt de asemenea mai convinse că modelul lor alternativ este mai bun decât democraţia”, a afirmat Tsai Ing-wen, asigurând că guvernul său este hotărât să combată „expansiunea autoritarismului”.

„Nu căutăm o confruntare militară şi ne dorim o coexistenţă paşnică, stabilă şi profitabilă cu vecinii noştri, dar Taiwanul este întotdeauna pregătit să îşi apere democraţia şi modul său de viaţă”, a subliniat liderul de la Taipei.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews