Un al doilea elicopter al armatei siriene a fost doborât în nord-vestul Siriei. Armata lui al-Assad continuă să avanseze în regiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Un elicopter aparţinând armatei siriene a fost doborât vineri în nord-vestul Siriei, iar echipajul acestuia ucis, un al doilea incident de acest fel în această săptămână, pe fondul unor tensiuni între Ankara şi Damasc - care îşi continuă înaintarea împotriva jihadiştilor şi rebelilor, relatează AFP.

Puterea lui Bashar al-Assad, susţinut de aliatul său rus, a reluat în decembrie o ofensivă în nord-vestul Siriei împotriva ultimului mare bastion al jihadiştilor şi rebelilor, în pofida avertismentelor vecinului său turc.

Vineri, forţele Damascului au obţinut o nouă victorie prin recucerirea unei baze militare pierdute în urmă cu peste şapte ani, în vestul provinciei Alep.

În această regiune, un elicopter aparţinând armatei siriene a fost atins ”de o rachetă inamică în apropiere de Orum al-Kobra", un sector ”în care sunt desfăşurate grupări teroriste armate susţinute de Turcia”, potrivit unei surse militare citate de agenţia oficială siriană de presă Sana.

”Acest lucru a antrenat prăbuşirea elicopterului şi moartea echipajului acestuia”, a declarat sursa militară fără să prezinte un bilanţ.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR) a anunţat moartea a doi piloţi şi a imputat doborârea elicopterului cu o rachetă lansată de către forţe turce.

Autorităţile turce nu au comentat imediat, iar agenţia oficială turcă de presă Anadolu a anunţat prăbuşirea fără să ofere detalii.

Ankara - care susţine grupări rebele - menţine trupe în nord-vestul Siriei şi a trimis întăriri în zonă în ultimele zile, cu scopul de opri înaintarea forţelor guvernamentale siriene.

Un elicopter aparţinând forţelor armate siriene a fost doborât marţi de un tir imputat de SOHR tot forţelor turce, în provincia Idleb, vecină cu provincia Alep.

Presa turcă a imputat prăbuşirea grupărilor rebele siriene susţinute de Ankara.

BAZĂ MILITARĂ RECUCERITĂ

Confruntări armate de o violenţă fără precedent - care ilustrează tensiunile dintre Damasc şi Ankara - au avut loc la începutul lui februarie între militari turci şi forţe siriene în nord-vestul sirian.

Damascul îşi subliniază intenţia de a recuceri întreaga provincie Idleb - ultima sa mare bărălie strategică -, în contextul în care puterea deţine controlul asupra a peste 70% din teritoriul ţării.

Jihadiştii din cadrul grupării Tahrir al-Sham (HTS, fosta aripă siriană a Al-Qaida) domină peste jumătate din provincia Idleb şi sectoare învecinate în provinciile Alep, Hama şi Latakia.

Grupări rebele şi alte facţiuni jihadiste - mai puţin influente - sunt prezente, de asemenea, în aceste zone.

Forţele regimului au cucerit vineri, continuându-şi înaintarea, ”Baza 46”, situată la 12 kilometri vest de oraşul Alep, în urma unor ”lupte violente” împotriva jihadiştilor şi rebelilor, potrivit SOHR.

Forţe turce se aflau în această bază - însă s-au retras joi, potrivit ONG-ului..

Înainte de cădea în noiembrie 2012 pe mâna rebelilor, baza era unul dintre ultimele fiefuri ale regimului în nord-vestul ţării. AFP a văzut atunci insurgenţi instalându-se în bază în urma unor confruntări armate violente, în care aproximativ 150 de de militari au fost ucişi sau executaţi.

 

CENTURĂ DE SECURITATE

De-acum, înaintarea forţelor loiale regimului are obiectivul de a stabili o ”centruă de securitate” în jurul M5, o autostradă - care leagă Alepul de Damasc -, recucerită în întregime de către putere săptămâna aceasta, a subliniat directorul SOHR Rami Abdel Rahman.

În acest sens, forţele regimului ”trebuie să cucerească localităţile Orum al-Kobra şi Kafr Naha", în provincia Alep, la vest de autostradă, în opinia sa. ele se află la doi kilometri de Orum al-Kobra.

Ele se află, de asemenea, la mai puţin de cinci kilometri de oraşul Atareb, potrivit SOHR.

Un corespondent AFP a putut filma joi acest oraş din provincia Alep, golit în totalitate de locuitori în urma înaintării terestre a trupelor loiale regimului şi unor bombardamente aeriene sângeroase.

Din decembrie, peste 800.000 de persoane au fost deplasate din calea violenţelor din această regiune, potrivit ONU. Peste 380 de civili au fost ucişi de la jumătatea lui decembrie, potrivit SOHR.

Declanşat în marrie 2011 prin reprimarea în sânge a unor manifestaţii paşnice care cereau reforme, Războiul din Siria s-a soldat cu peste 380.000 de morţi.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți