Un Airbus 330 a aterizat de urgenţă la Singapore, după ce unul dintre motoare a luat foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un Airbus A330 al companiei Cathay Pacific din Hong King, cu 136 de pasageri la bord, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, după ce unul dintre motoare a luat foc.

Aeronava decolase din Singapore şi se îndrepta spre Jakarta, însă după aproximativ 20 de minute, luminile s-au stins, avionul a început să se zgâlţâie puternic, iar pasagerii au simţit miros de fum.

La bord se afla şi un jurnalist de la Reuters, împreună cu soţia sa şi cu cei trei copii. Unul dintre fiii lui s-a uitat pe geam şi a văzut foc la unul dintre motoare. "O să murim?", şi-a întrebat tatăl, panicat. "În spatele nostru, pasagerii se rugau la Dumnezeu să ne protejeze şi să ne salveze. Rugăciunile se auzeau din ce în ce mai tare, fiind acoperite, din când în când, de plânsete de panică.

O stewardesă ne-a explicat că unul dintre motoare a luat foc şi că piloţii încearcă să se întoarcă la Singapore. Fiul meu s-a uitat pe geam şi mi-a spus că vede marea. Ne-am luat vestele de salvare de sub scaune, dar avionul a aterizat fără probleme. În aproximativ cinci minute pompierii aflaţi la sol au stins flăcările de la motor, iar pasagerii au putut coborî din aeronavă", a povestit jurnalistul Reuters.



Compania Cathay Pacific a precizat că a primit o alertă la unul; dintre cele dou[ motoare, la scurt timp de la decolare. "Echipajul a oprit motorul Rolls Royce şi a decis să aterizeze de urgenţă", se arată într-un comunicat al companiei. Aeronava este capabilă să decoleze şi să aterizeze cu un singur motor în funcţiune.

În sala de aşteptare a aeroportului, pilotul le-a spus pasagerilor: "În astfel de situaţii, pasagerilor nu putem să le cerem decât să fie calmi, ceea ce voi aţi făcut, iar pentru asta vă mulţumesc", a spus el.

Pasagerii s-au rugat împreună după ce au coborât în siguraţă din aeronava avariată

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online