Trump şi Putin ar putea ajunge la un acord asupra retragerii trupelor iraniene din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin ar putea ajunge la un acord asupra retragerii trupelor iraniene din Siria, transmite Bloomberg, citând surse familiarizate cu negocierile dintre cele două părţi.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, prezenţa trupelor iraniene în Siria va fi un subiect important al agendei întâlnirii dintre cei doi preşedinţi, care va avea loc pe 16 iulie la Helsinki.

În aceste condiţii, negocieri au loc între Washington şi Moscova asupra găsirii unui acord cu privire la retragerea trupelor iraniene din Siria, unde luptă de partea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, un aliat al ruşilor.

Până acum, partea rusă pare dispusă să dea curs solicitării americane şi israeliene, precizează alte două surse apropiate Kremlinului.

În paralel, Rusia negociază cu Iranul această chestiune, potrivit Bloomberg.

Conform unui comunicat al Casei Albe, cei doi lideri vor discuta despre relaţiile americano-ruse, dar şi despre „alte probleme de securitate naţională“.

Administraţia Trump a exclus posibilitatea de a recunoaşte anexarea peninsulei Crimeea la Rusia, dar şi ridicarea sancţiunilor impuse în urma acestui rapt teritorial.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort