Trenurile care au schimbat faţa Japoniei
0Cu 50 de ani în urmă, într-o zi de miercuri, primele două trenuri Shinkansen şi-au încheiat prima călătorie prin care au dar startul unei adevărate transformări a Japonei .
La 10 octombrie 1964, cu mai puţin de o săptămână înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, au fost inaugurate trenurile Hikari Super Express Shinkansen, supra-numite si “trenurile glonţ”. Prima lor călătorie a legat Tokyo de Osaka.
Sute de oameni au asteptat peste noapte în fiecare gara, pentru a fi martori la evenimentul istoric care anunţa că Japonia îşi recapetă puterea după daunele suferite în al doilea război mondial, scrie The Guardian.
Până în acel moment trenurile făceau legatura între cele mai mari oraşe ale Japoniei în mai bine de şapte ore, în acea zi, au durat patru.
Prima companie feroviară care a produs trenuri de mare viteză şi-a axat activitatea întâi pentru a reface infrastructura. Chiar dacă linii de tren erau contruite pe mai tot teritoriul Japoniei, acestea nu erau adecvate ambiţiilor unei ţări ce renăştea din propria cenuşă. „Shinkansen” se traduce ad literam prin "Linia noului trunchi" şi, dacă toate celelalte linii de cale ferată, al căror design servea în principal regiunile, noua construcţie avea ca scop aducerea populaţiei mai aproape de capitală.
Toţi turiştii care vizitează Japonia călătoresc, aproape fără excepţie, cu trenurile „glonţ” şi vin cu aceeaşi impresie: transportul feroviar nipon este cel mai curat, personalul cel mai politicos, toţi angajaţii fiind îmbrăcaţi în uniforme, toţi poartă mănuşi albe, şi toţi dau dovadă de o etică impecabilă. Una pe care majoritatea celorlalte companii se chinuie să o atingă.
Dar, poate cel mai important aspect al eficienţei este faptul că trenurile circulă zi şi noapte, fără excepţie. Şi asta nu este un motiv de mândrie, ci este o necesitate a numărului imens de călători. Transferurile sunt monitorizate la secundă şi, chiar şi cea mai mică întărziere ar produce efectul bulgărelui de zăpadă, deranjând programul celorlalte trenuri. Iar echipa „îngerilor” – un grup de femei îmbrăcate în costume roz – demonstrează precizia japonezilor: ele urcă în tren imediat ce acesta ajunge în gară şi îl părăsesc în fix cinci minute, după ce l-au lăsat impecabil de curat pentru următorii călători.
Tren în centrul oraşului Tokyo. Foto: Prisma Bildagentur/Alamy
Reţeaua de trenuri de mare viteză acoperă teritoriul din vest, insula Kyushu, pâna în nord, la Akita şi chiar până în punctul cel mai nordic al insulei, Honshu. Fiecare linie ferată este administrată de una dintre cele patru companii feroviare ale Japoniei, formate cand compania de stat a fost privatizată în anul 1987, însă guvernul a supravegheat cu atenţie fiecare nouă construcţie a căilor ferate, acoperind până la 35% dintre costuri. Companiile private achită un procent de 50%, în timp ce 15% din cheltuieli vine din bugetul local. Ceea ce înseamnă că Ministerul Transporturilor are un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte deciziile de amplasare a liniilor sau prioritatea oraşelor ce trebuie legate.
Takashi Hara, un expert al căilor ferate, mărturiseşte într-un interviu că politica de extindere a liniilor îi aparţine lui Kakuei Tanaka, prim-ministru al Japoniei între anii 1972 şi 1974. “Scopul a fost conectarea zonelor regionale de capital Tokyo. Şi asta a dus la reţeaua Shinkansen, care a schimbat complet faţa Japoniei. Timpul de transport a fost extreme de mult scurtat, iar vibraţiile atenuate, astfel încât mult mai multe călătorii, în interes personal sau de afaceri, au devenit posibile. Practic toate oraşele sunt acum parte din Tokyo”.
Planul următor al companiilor este dezvoltarea unei linii ce va lega Tokyo de Nagoya, linie ce va fi dată în folosintă în anul 2027 şi care se va afla la 40 de metrii sub pământ. Este noua tehnologie de care sunt capabili japonezii şi care trebuie să reîndrepte populaţia către transportul feroviar, acum aflat în concurenţă cu liniile aeriene.