Tratat de frontieră cu Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România şi Republica  Moldova vor semna un tratat referitor la regimul frontierei de stat, la colaborare şi la asistenţă mutuală pe probleme de frontieră, a declarat, pentru ,,Adevărul”, Attila Korodi, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor din România.

Prima vizită a lui Emil Boc în Moldova: înmânarea primelor permise de trafic la frontieră

Documentul ar putea fi un compromis între Tratatul de bază cerut de o parte a clasei politice de la Chişinău şi parteneriatul european propus cândva de România.

Prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Serafim Urechean, a declarat pentru ,,Adevărul" că documentul este un „prim compromis, un prim pas către soluţionarea legală a relaţiilor dintre cele două ţări".

Oficialul nu a precizat dacă documentul înlocuieşte Tratatul de bază moldo-român, cerut în continuare de o parte a clasei politice din Republica Moldova. 

Parafat de miniştrii de Externe ai celor două ţări în 2000, documentul a fost abandonat un an mai târziu, când la putere, la Chişinău, a venit Partidul Comuniştilor. Motivul: divergenţele legate de limbă şi identitate între cele două părţi.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”