Tir de rachetă din Gaza spre sudul Israelului în timpul unei vizite oficiale a premierului Netanyahu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE

O rachetă a fost lansată marţi seara din Fâşia Gaza spre sudul Israelului, în timp ce premierul Benjamin Netanyahu efectua în zonă o vizită.

„O rachetă a fost lansată din Gaza spre teritoriul israelian”, a indicat armata într-un mesaj adresat presei. Contactată de AFP, o purtătoare de cuvânt a armatei a precizat că proiectilul a căzut pe un teren viran, în sudul ţării.

Cu puţin înainte de acest tir, care nu a fost revendicat pentru moment, premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a aflat în oraşul Bersheeva, situat la aproximativ 50 de kilometri de Fâşia Gaza, în deşertul Negev (sud), pentru a cere populaţiei locale să-l voteze în alegerile legislative de marţi.

În timpul alegerilor din septembrie 2019, Jihadul Islamic, a doua grupare armată din Fâşia Gaza, după Hamas care conduce această enclavă, a lansat o rachetă spre o locaţie din Israel unde avea loc o reuniune a premierului israelian, scrie Agerpres.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!