Ţara în care te poţi vaccina împotriva Covid-19 la mall sau la piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul este oferit gratuit, inclusiv străinilor care lucrează în ţară. Autorităţile au precizat că măsura este menită să facă inocularea cât mai accesibilă posibil.

Kazahstanul, ţara din Asia Centrală, care a înregistrat puţin peste 4.000 de decese cauzate de COVID-19, se luptă cu un nou val de infectări. Astfel, îşi accelerează campania de imunizare prin crearea de puncte de vaccinare pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani în centrele comerciale şi pieţele vizitate zilnic de zeci de mii de oameni.

Centrele înfiinţate în mai multe mall-uri şi pieţe alimentare din marile oraşe permit vizitatorilor să facă vaccinul fără să se înscrie în prealabil. Deschid la 8:00 dimineaţa şi membrii personalului spun că mulţi oameni trec să facă vaccinul înainte de a merge spre serviciu, relatează Reuters, conform Mediafax.

Peste o jumătate de milion de oameni din fosta republică sovietică, ce are o populaţie totală de 19 milioane, au primit prima doză a vaccinului Sputnik V, potrivit datelor oficiale, iar aproximativ 108.000 au primit a doua doză ce este administrată la trei săptămâni după prima.

Kazahstanul a raportat peste 330.000 de cazuri COVID-19, iar numărul zilnic de noi cazuri de intecare a atins un maxim de 2.842 pe 10 aprilie.

În timp ce unele restricţii rămân în vigoare, de exemplu, majoritatea şcolilor încă funcţionează online, magazinele, cafenelele şi restaurantele s-au redeschis, iar sectorul serviciilor a înregistrat o creştere lunară pozitivă din februarie.

Fondul Monetar Internaţional a îmbunătăţit luna aceasta prognoza de creştere economică a Kazahstanului în 2021 la 3,2%, de la 3,0%, citând rezultatele bune din camapania de vaccinare.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă