Statul Islamic confirmă moartea călăului John Jihadistul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohammed Emwazi/John Johadistul FOTO The Guardian

Reţeaua teroristă Stat Islamic a confirmat moartea călăului Mohammed Emwazi – cunoscut şi ca John Jihadistul - presupus mort într-un atac american cu dronă la începutul lunii noiembrie 2015, în ultimul număr a revistei oficiale „Dabiq”, relatează CNN.

Revista, tipărită în scopul recrutării de noi membri pentru grupul islamist, prezintă un material de două pagini despre povestea lui Emwazi ca militant al grupării, în care confirmă că acesta a fost ucis instant de un atac cu dronă în Rakka executat de Statele Unite la începutul lunii noiembrie 2015.

Aceasta este prima menţiune despre moartea lui Emwazi făcută de Statul Islamic. La momentul atacului, oficialii americani au declarat că sunt „în proporţie de 99% siguri” că militantul a fost ucis,  însă nu au reuşit să obţină o confirmare certă din teren.

Mohammed Emwazi - sau John Jihadistul, cum a fost numit de o serie de foşti prizonieri ai grupării, datorită accentului său britanic – a devenit faţa grupării în mai multe filmări prezentând execuţii ale unor prizonieri străini, în care apărea ca narator şi călău. Emwazi s-a născut în Kuweit însă s-a mutat în Londra împreună cu familia sa în copilăria, dobândind cetăţenie britanică şi binecunoscutul său accent englezesc.

Emwazi s-a alăturat Statului Islamic în 2012, şi a primit porecla de John Jihadistul de la unii din prizonierii grupării la acel moment, deoarece făcea parte dintr-un grup de patru militanţi pe care i-au supranumit „The Beatles” datorită accentului lor britanic.

Militantul a încetat să mai apară în filmări ale grupării de la începutul lui 2015, iar unele speculaţii susţineau chiar că Emwazi ar fi părăsit reţeaua teroristă, sau ar fi fost eliminat pentru că devenise prea notoriu în opinia liderilor islamişti. Dar faptul că a fost ucis în Rakka, capitala neoficială a Statului Islamic, pare să dezmintă aceste zvonuri.

În orice caz, un alt militant cu accent britanic a apărut în cel mai recent clip lansat de Statul Islamic, suspectat a fi şi el un cetăţean britanic numit Siddharta Dhar.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu