Stare de urgenţă într-o ţară din America Latină din cauza protestelor, grevelor şi blocajelor. Preţul la carburanţi s-a scumpit cu peste 100%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ecuadorul, în haos FOTO EPA-EFE

Preşedintele ecuadorian Lenin Moreno a decretat starea de urgenţă în toată ţara, paralizată de greve şi blocaje împotriva unei scumpiri a carburanţilor cu peste 100% soldate cu aproximativ 30 de răniţi, relatează AFP.

Sectorul transporturilor a intrat joi într-o grevă de o amploare fără precedent din 2007, în mai multe regiuni din ţară, iar greva continua.

”Am decis să continuăm” greva până la noi ordine, a declarat Carlos Brunis, liderul şoferilor de taxi de la Quitto, unde niciun taxi sau autobuz nu a circulat joi.

Şcolile, închise de joi, erau închise şi vineri, a doua zi consecutiv, a anunţat Guvernul. Manifestanţi au blocat străzile incendiind pneuri.

”În acest stadiu, numărăm 21 de poliţişti răniţi, 227 de persoane arestate pentru acte de vandalism”, a declarat în noaptea de joi spre vineri ministrul Apărării Oswaldo Jarrin.

Paisprezece persoane, civili, au fost rănite în cursul unor manifestaţii, a anunţat Serviciul de gestionarea riscurilor.

”Pentru a asigura securitatea cetăţenilor şi a evita haosul, am decretat starea de urgenă la nivel naţional”, a declarat preşedintele Moreno presei, la finalul unei reuniuni a Guvernului la Quitto.

FOTO EPA-EFE

Această stare de excepţie permite stabilirea unor zone de securitate pe teriul ţării, suspendarea sau limitarea anumitor drepturi precum cel la liberă circulaţie, impunerea cenzurii presei. El permite de asemenea mobilizarea armatei şi poliţiei în vederea asigurării ordinii publice.

Constituţia prevede că măsura poate rămâne în vigoare 60 de zile şi poate fi prelungită pe o perioadă de 30 zile suplimentare.

Ca reacţie, manifestanţi s-au ciocnit violent cu forţe de ordine în apropierea sediului Guvernului, au constatat jurnalişti AFP. Protestatarii au aruncat cu pietre şi cocteiluri Molotov în poliţie, care a replicat cu gaze lacrimogene.

Anterior, ministrul de Interne Maria Paula Romo a anunţat arestarea a 19 manifestanţi.

Acord cu FMI

Guvernul este ţinta furiei străzii după abrogarea subvenţiilor la diesel şi benzină în cadrul unui acord încheiat în martie cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), care a condus la o creştere a taxelor vamale, care pot atinge 123%.

Acest acord prevede o susţinere financiară în valoare de 4,2 miliarde de dolari, în schimbul unui program de reforme economice pe o perioadă de trei ani.

Joi, noile tarife ale carburanţilor au intrat în vigoare. Preţul unui ”galon american” (3,7 litri) de diesel a crescut de la 1,03 la 2.30 de dolari, iar al benzinei de la 1,85 la 2,40 dolari.

Moreno, aflat la putere din mai 2017, i-a pus în gardă pe manifestanţi, anunţând că el nu le va permite ca ei ”să impună haosul”. ”Această epocă a apus”, a adăugat el.

În trecut, creşteri ale preţurilor carburantului au declanşat greve care au antrenat răsturnarea de la putere a trei preşedinţi din 1996 în 2007.

”Eu manifestez împotriva preşedintelui Moreno care pune în aplicare măsuri drastice. Avem copii, abia primim 380 de dolari (salariu) şi nu ajung. Ce vom mânca?”, a declarat pentru AFP John Urquiza, în vârstă de 40 de ani, un şofer de tir din nordul Quitto.

Ecuadorul se confruntă cu dificultăţi financiare care au determinat Guvernul să recurgă la o îndatorare externă. În iulie, datoria publică era estimată la 36% din PIB, adică 39 de miliarde de dolari, potrivit Băncii centrale a Ecuadorului.

În faţa deficitului bugetar, Guvernul a emis în mai multe rânduri titluri suverane care au depăşit zece miliarde de dolari. În februarie, Quitto a obţinut credite în valoare de zece miliarde de dolari de la organisme multinaţionale, cu o rambursare pe trei ani.

Moreno îl acuză pe predecesorul său, Rafael Correa (2007-2017), că a adâncit deficitul public.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa