Sora reginei Maxima a Olandei a fost găsită moartă la Buenos Aires

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sora mai mică a reginei Maxima a Olandei, Inés Zorreguieta, a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la Buenos Aires, `probabil în urma unei sinucideri“, a anunţat familia regală olandeză, relatează AFP.

Corpul tinerei a fost găsit într-un apartament, în cartierul Almagro, la vest de capitală, către ora 3.00 GMT (6.00, ora României), potrivit cotidianului argentinian Clarin.

O cântăreaţă şi chitaristă, tânăra, născută în 1984, era depresivă, scrie ziarul.

Inés a primit îngrijiri, în 2012, într-o clinică psihiatrică şi ar fi suferit de anorexie şi paranoia, potrivit radioteleviziunii publice NOS.

Regina Maxima era foarte apropiată de sora sa, cu 13 ani mai tânără ca ea, care era totodată protejata sa şi faţă de care îşi făcea multe griji, scrie presa olandeză.

Inés a fost domnişoară de onoare la căsătoria princiară a Maximei cu Willem-Alexander, la acea vreme prinţ de Oranje, şi naşa celei de treia fiice a cuplului, prinţesa Ariane.

În afară de Inès, Maxima mai are doi fraţi, Martin şi Juan, dar şi trei surori vitrege dintr-o primă căsătorie a tatălui său.

În urma decesului surorii sale, regina Olandei şi-a anulat apariţiile publice în următoarele zile, potrivit agenţiei de presă ANP şi site-ului de ştiri Nu.nl.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro