Social-democraţii slovaci sunt favoriţi în alegerile legislative anticipate de sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slovacii se prezintă sâmbătă la urne în cadrul unor alegeri legislative anticipate pe care ar urma să le câştige opoziţia social-democrată, profitând de un caz recent de corupţie care afectează principalele partide de centru-dreapta din coaliţia aflată la putere, relatează AFP.

Sondajele arată clar că slovacii sunt hotărâţi să-i sancţioneze pe actualii conducători politici. „Aproximativ 50% din alegătorii care votează în mod tradiţional cu partide de dreapta apreciază că niciunul dintre aceste partide nu merită să primească încrederea lor", comentează Marian Lesko, un analist al revistei economice „Trend", pentru AFP.

În decembrie, Slovacia a fost zguduită de un scandal, după publicarea unui dosar despre anumite legături între numeroşi politicieni şi grupul financiar Penta, în perioada 2005-2006, notează Mediafax.

Postat pe Internet de o persoană neidentificată, dosarul, cunoscut sub numele „Gorila", dezvăluie conversaţii între lideri politici şi membri din conducerea Penta, într-un apartament din Bratislava, pus sub ascultare de către Serviciile de Informaţii (SIS).

Dosarul face referire la milioane de coroane, ce urmau să fie plătite unor politicieni sau unor partide pentru privatizarea întreprinderilor de stat, în special în domeniul energiei şi transporturilor.

În perioada respectivă, actualul ministru de Externe, Mikuláš Dzurinda, care conduce partidul de dreapta SDKU-DS, era premier.

La Bratislava şi în alte oraşe, zeci de mii de persoane au ieşit în stradă la apelul unei „mişcări antigorila", apărută pe reţele de socializare, cu scopul de a protesta faţă de comportamentul unei mari părţi a clasei politice.

O șansă pentru partidele mici
În acest context, coaliţia guvernamentală cvadripartită ar urma să piardă majoritatea în alegerile anticipate de sâmbătă. Unele dintre cele patru partide riscă să nu obţină pragul de 5% pentru a intra în Parlament, apreciază analiștii.

Instalat în iulie 2010, Cabinetul de centru-dreapta al Ivetei Radicova (SDKU-DS), o susţinătoare a austerităţii bugetare, a căzut în octombrie, în urma unui vot în Parlament asupra consolidării Fondului de ajutorare a zonei euro (FESF), asimilat unei moţiuni de cenzură.

Potrivit unui sondaj recent făcut de Institutul Polis, SDKU-DS, formaţiunea care conduce coaliţia, nu totalizează mai mult de 5,1% din intenţiile de vot, în contextul în care la alegerile legislative din iunie 2010 obținuse 15% din sufragii.

În schimb, opoziţia social-democrată a fostului premier Robert Fico înregistrează aproximativ 40% din intenţiile de vot.

Analiștii politici susțin că scandalul „Gorila" ar putea oferi unele avantaje unor partide mici, cum ar fi Oameni Obişnuiţi sau Mişcarea 99%.

Liderul partidului Oameni Obişnuiţi, Igor Matovici, a dat asigurări, recent, că a trecut un test cu detectorul de minciuni pentru a demonstra că nu este corupt, invitându-i şi pe ceilalţi politicieni să procedeze la fel.

„Scandalul «Gorila» a ajutat partidele protestatare care cer pe politicienilor corupţi să se retragă", subliniază analistul politic Marian Lesko.

Alegătorii se declară dezamăgiți
Analistul politic Grigorij Meseznikov, de la Institutul pentru Afaceri Publice din Bratislava, apreciază că nivelul de participare la acest scrutin ar urma să se situeze la aproximativ 50%, faţă de 58% la alegerile legislative din 2010.

Aproximativ 30% din alegătorii slovaci se declară încă nehotărâţi. „Vreau să merg la alegeri, dar nu există cineva pentru care să votez. Sunt foarte dezamăgită de partidul pe care l-am susţinut data trecută", a declarat pentru AFP o pensionară, Monika Olsova, în vârstă de 65 de ani.

„Nu voi merge să votez, pentru că nu vreau să susţin pe cineva care-mi fură cu bună ştiinţă banii", a declarat, la rândul său, Katarina Mikova, în vârstă de 27 de ani, aflată în concediu de maternitate.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."