Şeful diplomaţiei franceze, după ultimul episod de violenţe între Hamas şi Israel: Există riscuri de „apartheid”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean-Yves Le Drian FOTO EPA-EFE

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a atras atenţia duminică asupra unor riscuri de „apartheid” în oraşele israeliene dacă nu se ajunge la soluţia cu două state: Israel şi Palestina.

„În unele oraşe israeliene, au existat confruntări între comunităţi”, a subliniat Le Drian pentru presa franceză, revenind asupra violenţelor din ultimele zile dintre israelieni şi palestinieni.

„Este o premieră, iar asta arată că, în cazul unei alte soluţii decât cea cu două state, am avea ingredientele unui apartheid care ar dura mult timp”, a avertizat şeful diplomaţiei franceze, citat de AFP.

„Riscurile de apartheid sunt puternice dacă vom continua să mergem în logica unui stat sau a statu-quo-ului. Chiar şi statu-quo-ul ar produce acest lucru”, a insistat el.

Coabitarea între evrei şi arabi s-a prăbuşit în mai multe oraşe mixte din Israel, cum ar fi la Lod, scena unor violenţe grave în momentul în care armata israeliană respingea atacurile cu rachete ale Hamas şi răspundea cu lovituri ţintite.

Confruntările au început la 10 mai şi s-au încheiat vineri cu un armistiţiu.

Conform autorităţilor din Gaza, 248 de palestinieni au murit în urma atacurilor israeliene. Partea israeliană a raportat 12 decese în urma atacurilor Hamas.

Această nouă izbucnire de violenţe „arată urgenţa de a găsi un proces politic”, a apreciat Jean-Yves Le Drian.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews