Şeful diplomaţiei franceze, despre mercenarii lui Putin: „Au confiscat capacitatea fiscală” a Republicii Centrafricane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mercenari Wagner FOTO The Sun

Ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian trage un semnal de alarmă în legătură cu compania militară Wagner, cunoscută ca „armata secretă a lui Vladimir Putin”, avertizând că a subjugat deja Republica Centrafricană.

În Republica Centrafricană, spune Jean-Yves Le Drian, mercenarii din Wagner „se substituie” autorităţii statului şi „au confiscat capacitatea fiscală”.

„Când intră într-o ţară, ei comit numeroase încălcări, exacţiuni, jafuri pentru a se substitui uneori chiar autorităţii ţării”, afirmă ministrul francez în cadrul emisiunii „C dans l'air” de pe postul France 5.

„Cel mai spectaculos exemplu este Republica Centrafricană unde, în cele din urmă, pentru a putea fi plătiţi, confiscă capacitatea fiscală a statului”, explică Le Drian, citat de AFP.

Franţa, foarte implicată militar în lupta împotriva terorismului în Mali, este împotriva unei posibile sosiri a grupului Wagner în această ţară pentru a instrui forţele armate locale şi pentru a asigura protecţia conducătorilor.

Parisul a avertizat recent că Wagner caută să se implanteze în Mali, iar o eventuală prezenţă a „armatei secrete a lui Vladimir Putin” în această ţară din vestul Africii ar pune sub semnul întrebării angajamentul armatei franceze acolo.

„Nu este posibil pentru noi. Este complet incompatibil cu modul în care concepem lupta împotriva terorismului în Mali”, a reiterat ministrul francez al Apărării.

Jean-Yves Le Drian insistă că Wagner acţionează în slujba Kremlinului acolo unde administraţia prezidenţială rusă nu doreşte să apară prea oficial.

„Wagner este în primul rând o companie de mercenari ruşi care fac război prin procură în numele Rusiei. Chiar dacă Rusia neagă, nu păcăleşte pe nimeni”, spune şeful dipomaţiei franceze.

Jean-Yves Le Drian mai spune că i-a transmis acest lucru şi omologului său rus Serghei Lavrov în marja Adunării Generale ONU de la New York.

„I-am spus asta. El a spus «nu sunt eu». I-am spus «ba da, tu eşti». Ei se ascund în spatele faptului că un stat sau altul are dreptul să încheie un contract cu o firmă sau alta. Or, nu aceasta este realitatea”, a precizat el.

Sunt „indivizi care încalcă dreptul internaţional şi pun sub semnul întrebării chiar suveranitatea statelor”, a conchis Jean-Yves Le Drian. 

În timp ce caută să se implanteze în Mali, mercenarii Wagner fac obiectul unor acuzaţii grave în Republica Centrafricană: crime, abuzuri, şantaj asupra autorităţilor, întreţinerea haosului şi încheierea unor înţelegeri secrete cu inamicii.

Statul rus neagă că ar avea vreo legătură cu Wagner, care oficial ar fi aparţine lui Evgheni Prigojin, un fost puşcăriaş cunoscut ca „Bucătarul lui Putin”. Totuşi, numeroşi experţi în chestiuni internaţionale sunt convinşi că Wagner se ocupă de interesele „geopolitice” şi „economice” ale lui Putin acolo unde preşedintele rus preferă să dea impresia că nu este implicat.

Institutul Robert Lansing a cerut catalogarea Wagner ca „organizaţie teroristă”.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil