Scrisori secrete pentru Lula da Silva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele brazilian da Silva şi liderul iranian Ahmadinejad

Consilierii preşedintelui Braziliei l-or fi încurajat să-l primească pe liderul iranian, dar foştii camarazi n-ar fi făcut-o. Primirea călduroasă făcută de Lula da Silva dictatorului Ahmadinejad a subminat pretenţiile de lider global ale preşedintelui brazilian, în loc să le întărească.

„Recomandăm o vizită a omologului vostru iranian, Mahmud Ahmadinejad. Primirea acestuia va fi fără îndoială criticată, dar beneficiile vor cântări mai greu decât costurile:

1) Fotografiile în care veţi apărea primindu-l pe preşedintele iranian ar reconfirma lumii că politica noastră internaţională este independentă de a Statelor Unite.

2) Ca un nou actor global, Brazilia poate şi trebuie să-şi asume un rol activ în principalele negocieri ale zilei. Acelea care sunt în desfăşurare între Statele Unite, Europa, China, Rusia şi Iran în legătură cu programul nuclear iranian sunt importante, iar Brazilia nu ar trebui lăsată deoparte. Putem deveni actori-cheie în reducerea fricţiunilor cu Iranul. Putem, de asemenea, să fim mediatori în Orientul Mijlociu. Brazilia este mare, de succes, ne-aliniată şi nu are conflicte de interese în regiune. Dumneavoastră, domnule Preşedinte, aveţi prestigiu.

3) Eforturile Braziliei de a deveni membră a Consiliului de Securitate al ONU ar fi întărite de votul Iranului."

Luptător antidictatură, alături de tiran

Lula a fost de acord şi l-a invitat pe Ahmedinejad, căruia i-a făcut o primire călduroasă. După vizită, a primit o altă scrisoare:

„Dragă Lula. Nu vreau să te deranjez, dar îţi scriu pentru că amândoi ştim ce înseamnă să fi luptat împotriva unor regimuri militare. Am fost foarte trist când te-am văzut îmbrăţişându-l pe preşedintele iranian. Te-ai gândit, vechi prieten, în momentul acela că, dacă astăzi am fi amândoi în Iran şi am face ce am făcut în Brazilia când eram mai tineri - adică să luptăm împotriva dictaturii -, omul pe care-l îmbrăţişezi ne-ar condamna pe amândoi la moarte?

Televiziunea iraniană de stat chiar a anunţat moartea a opt oameni. Vina lor? Că au protestat faţă de guvern şi faţă de ceea ce ei consideră un scrutin fraudulos câştigat de un preşedinte pe care l-ai primit cu toate onorurile oficiale. Cu alte cuvinte, acei condamnaţi vor muri de mâna oaspetelui tău doar pentru că sunt astăzi ceea ce erai şi tu la aceeaşi vârstă, când, la fel ca şi ei, ai refuzat să accepţi abuzurile dictaturii.

Mai mult, în Iran, sute de studenţi şi de lideri politici se află în închisoare şi mulţi dintre ei sunt cu siguranţă torturaţi exact în timp ce tu participi la un banchet dat în cinstea celui responsabil pentru aceste orori. Nu am obiecţii faţă de faptul că l-ai invitat pe tiran - înţeleg jocurile de stat. Sper că în privat îi vei da de înţeles că nouă, brazilienilor, nu ne plac guvernele care îi ucid pe cei care li se opun. Totuşi, m-a întristat să te văd strângându-i mâna. Ale lui sunt mânjite cu sânge, ale tale nu sunt.

Condamnare internaţională

Am fost de acord cu tine atunci când ai spus lumii că o ţară ca Iranul are dreptul la un program nuclear în scopuri paşnice, şi că ar trebui să i se permită să-l urmeze. Dar Iranul nu are nevoie să-i aperi interesele. Premierul Indiei, Manmohan Singh, şi-a exprimat clar opoziţia faţă de programul nuclear al Iranului.

La numai câteva zile după ce ai acordat sprijin Teheranului, 25 de ţări au adoptat la ONU o moţiune de cenzură împotriva Iranului. Comunitatea internaţională nu-l crede pe oaspetele tău de onoare atunci când spune că nu intenţionează să construiască arme nucleare. 

Chiar şi China sau Rusia, ale căror interese în Iran sunt considerabil mai mari decât ale Braziliei, au susţinut această moţiune de cenzură. Nu te-au alertat consilierii în legătură cu riscul la care te expui atunci când susţii un tiran sângeros?

Principii şi greşeli

Ştiu că politica internaţională cere manevre şi compromisuri. Ce nu înţeleg este faptul că ai fost pregătit să ignori, într-un mod atât de public, principiile care te-au făcut ceea ce eşti astăzi. Ştiu că încă înveţi cum să fii un lider mondial. Dar aminteşte-ţi că nu merită să fii un lider global dacă îţi pierzi personalitatea în acest proces".

Aceste scrisori nu sunt nici secrete, şi cu atât mai puţin reale. Eu le-am inventat. Şi chiar dacă ar putea fi doar rodul imaginaţiei mele, mesajul lor central reflectă o realitate care trebuie să fie evidentă chiar şi pentru Lula: a greşit.

"Ştiu că încă înveţi cum să fii un lider mondial. Dar nu merită să fii un lider global dacă îţi pierzi personalitatea în acest proces."
Moisés Naím
redactor-şef al FP SUA

Moisés Naím

Redactor-şef al revistei americane „Foreign Policy", pe care a relansat-o în 2003 pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.

Fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.

Ultima sa carte, din 2006, este „Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy", tradusă deja în 18 limbi.

Mai multe pentru tine:
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Ce se-ntâmplă cu Regina Letizia? Palatul încearcă să-i ascundă problemele emoționale. Adevărul despre internările și dependențele sale
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Una dintre cele mai frumoase insule din lume, în iarna demografică: case de un euro, bani pentru copii și o luptă împotriva dispariției
Femeile care au copilărit în sărăcie poartă adesea aceste accesorii. Ce semnifică?
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
Amal Clooney a îmbrăcat culoarea vedetă a toamnei! Avocata și-a făcut încă o dată celebrul soț extrem de mândru
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!