Șase preoți au fost arestați în Nicaragua în ultimele 24 de ore

0
Publicat:

Autorităție din Nicaragua au arestat șase preoți catolici între vineri și sâmbătă, radicând la 11 numărul clericilor reținuți de la 20 decembrie, printre care un episcope, potrivit presei și opoziției nicaraguane în exil, relatează AFP, scrie Agerpres.

America Latină. Foto: Shutterstock

Printre cei din ultimul val de arestaţi se numără episcopul Silvio Fonseca, vicar al arhidiocezei Managua, Miguel Manttica, de la biserica San Francisco, tot în capitală, şi Marcos Diaz, din dioceza Leon (nord-vest), potrivit acestor surse.

Preoţii Gerardo Rodriguez, Mykel Monterrey şi Raul Zamora, de la biserici din Managua, apar, de asemenea, pe lista arestaților, potrivit presei nicaraguane publicate în Costa Rica.

Acest șir de arestări vin după cea a episcopului Isidoro Mora şi a doi seminarişti pe 20 decembrie, urmate săptămâna trecută de cea a vicarului general din Managua Carlos Avilés şi a preoţilor Héctor Treminio, Fernando Calero şi Pablo Villafranca.

Poliţia nicaraguană nu a oferit nicio reacţie deocamdată.

Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului a condamnat joi "dispariţia forţată" de mai bine de o săptămână în Nicaragua a lui Isidoro Mora, precum şi un "nou val de arestări ale unor clerici" catolici.

„Pe lângă un atac asupra libertăţii individuale, încalcă libertatea religiei, un pilon al oricărui stat democratic”, a subliniat pe reţeaua socială X (fostă Twitter) Oficiul pentru America Centrală şi Caraibe al acestei agenţii a Naţiunilor Unite.

Isidoro Mora, 53 de ani, episcop de Sinua, este al doilea episcop arestat după cel de Matagalpa, Rolando Alvarez, 57 de ani, pe care Mora îl sprijinea.

În arest din august 2022, Rolando Alvarez a fost condamnat pe 10 februarie la 26 de ani şi patru luni de închisoare pentru "conspiraţie şi răspândirea de ştiri false". Alvarez tocmai refuzase să plece în Statele Unite, împreună cu alți 222 de prizonieri politici expulzaţi şi cărora li s-a retras naţionalitatea nicaraguană.

Preşedintele Daniel Ortega, fost luptător de gherilă este la putere din 2007 și duce un conflict cu Biserica Catolică. Vaticanul şi-a închis ambasada în martie, iar papa Francisc a descris guvernul lui Ortega drept o dictatură ordinară.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil