Şase morţi într-un atentat în sudul Yemenului atribuit Al Qaida

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase membri ai armatei au fost ucişi şi alţi opt răniţi, marţi, într-un atentat sinucigaş atribuit Al Qaida în sudul Yemenului, potrivit unui nou bilanţ al unui responsabil al localităţii Moudia.

"Schimburile de focuri şi atentatul sinucigaş au făcut şase morţi şi opt răniţi", a declarat acest responsabil pentru AFP.

Unul dintre şefii Comitetelor de rezistenţă populară, care completează armata regulată, a anunţat anterior doi morţi şi şapte răniţi, afirmând că a fost "un atentat sinucigaş al Al Qaida", resturi din corpul kamikaze fiind găsite la locul faptei, potrivit Agerpres.

El a precizat că printre victime se numără o fată de 17 ani care a murit fiind grav rănită.

Membrii Comitetelor de rezistenţă populară au sprijinit armata în campania ei de o lună împotriva Al Qaida ce a condus la mijlocul lunii iunie la abandonarea de către combatanţii extremişti a poziţiilor lor din oraşele şi satele provinciei Abyan.

Ei au fost de atunci ţinta mai multor atentate atribuite Al Qaida ai cărei combatanţi s-au retras în zonele muntoase ale provinciei şi zonele de deşert din sud-estul Yemenului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră