Sarkozy trece „la represalii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a acuzat-o pe europarlamentara Rachida Dati că este sursa zvonurilor privind viaţa sa privată, informaţii care au apărut în ultimul timp în mai multe publicaţii franceze şi britanice, scrie „Le Canard enchaîné”.

Dezvăluirea săptămânalului apare în contextual în care zilele trecute Rachida Dati, fost ministru al Justiţiei, a rămas fără maşină, telefon şi cei trei agenţi de pază, la care au dreptul politicienii care au deţinut portofolii strategice în guvernul francez.

Potrivit „Daily Telegraph", decizia a fost luată după primul tur al alegerilor regionale (14 martie). După publicarea exit-poll-urilor care indicau un regres al partidului prezidenţial, Dati a criticat, la televiziune, strategia politică a lui Sarkozy. Liderul de la Elysée ar fi pus imediat mâna pe telefon pentru a-i cere şefului poliţiei, Frédéric Péchenard,

să-i retragă protecţia Rachidei. Dati a fost purtătoarea de cuvânt a lui Sarkozy, în timpul campaniei prezidenţiale din 2007, pentru a deveni apoi prima femeie de origine musulmană numită numită într-un post-cheie în Franţa. Presa a avansat şi ideea unei relaţii intime între cei doi, mergând până la a susţine că Sarkozy este tatăl fetiţei lui Rachida. Acele vremuri au trecut, iar Dati a căzut în dizgraţia preşedintelui, influenţat se pare de Carla Bruni.

Pentru a o îndepărta de politica de la Paris, Sarkozy „a obligat-o" pe Rachida să candideze la alagerile parlamentare, în 2009. Exilul din Parlamentul European nu-i priieşte, Rachida Dati mărturisind recent că „va înnebuni" până la încheierea mandatului, în 2013.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă