Rusia fără Kaliningrad?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politica de bună vecinătate interesează mai puţin Moscova, la fel ca şi Parteneriatul estic.

Radoslaw Sikorski, şeful diplomaţiei poloneze, a abordat deja subiectul cu omologul său rus Serghei Lavrov. Apelul polono-lituanian în acest sens e pregătit.

Polonia şi Rusia au semnat deja un acord privind dezenclavizarea lagunei de pe Vistula (ce avea intrarea blocată de Rusia din 2006). Ce s-ar câştiga dacă regiunea Kaliningrad nu va mai fi o enclavă? În primul rând dinamizarea comerţului şi a economiei locale. Există, însă, şi un aspect geopolitic important: transformarea unei zone de insecuritate, unde ruşii ameninţă cu regularitate că vor instala rachete îndreptate spre Polonia, într-o zonă de cooperare.

„Potrivit legislaţiei europene, această zonă nu poate depăşi 30 de kilometri. Am descoperit astfel că prea puţin din teritoriul enclavei Kaliningrad ar fi exclus din această zonă de mic trafic frontalier", explică viceministrul de Externe Andrzej Kremer.

Dacă totul va merge bine, locuitorii Kaliningradului vor putea trece frontiera Uniunii Europene (cea cu Polonia şi Lituania) fără vize. Când a fost limpede că Polonia şi Lituania vor adera la UE, Rusia a vrut să transforme enclava Kaliningrad într-un Hong Kong în inima Uniunii. Intenţia nu s-a concretizat. Apoi, Moscova a cerut un „culoar" de legătură între Kaliningrad şi Rusia. Faptul a provocat o violentă reacţie atât în Polonia, cât şi în Lituania, deoarece propunerea ruşilor semăna prea mult cu cererea lui Hitler din 1939.

Rusia îşi păstrează însă reticenţa în privinţa acestei iniţiative. Politica de bună vecinătate interesează mai puţin Moscova, la fel ca şi Parteneriatul estic. Ruşii au dorit întotdeauna să stabilească relaţii speciale cu UE. Aşa că, deşi proiectul privind Kaliningrad pare să se înscrie pe calea cea bună, ruşii s-ar putea retrage în ultima clipă.

Cum va reacţiona UE? Când Polonia a dorit să extindă zona de mic trafic frontalier până la Lvov în Ucraina, Bruxellesul a propus să nu se facă vreo excepţie la Schengen. Astăzi, UE pare mai dispusă să ia în considerare proiectul comun polono-lituanian asupra Kaliningradului. Rămâne de văzut şi când va apărea o declaraţie comună.

„Cel mai probabil la începutul anului viitor", răspunde Andrzej Kremer. O reuniune interguvernamentală polono-rusă va avea loc la Kaliningrad în martie sau aprilie, iar întâlnirea premierilor celor două ţări este şi ea prevăzută pentru primăvara lui 2010.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte