Revistă a reţelei Al-Qaida, descoperită la Guantanamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O revistă a reţelei Al-Qaida a fost descoperită la închisoarea Guantanamo, declanşând o consolidare a procedurilor de inspectare a corespondenţei între deţinuţi şi avocaţii lor, spre nemulţumirea acestora, transmite AFP.

Personalul centrului de detenţie, deschis în urmă cu zece ani pentru "cei mai răi" dintre "combatanţii inamici", a găsit un număr al revistei Inspire în închisoare. Acest lucru a fost dezvăluit miercuri de adjunctul procurorului militar Andrea Lockhart, la tribunalul unde compărea sauditul Abd-Al-Rahim Al-Nashiri, acuzat că ar fi organizat atentatul împotriva navei americane USS Cole.

Ea nu a precizat cum a fost introdusă în închisoare această publicaţie atribuită organizaţiei Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA) şi nici dacă a fost descoperită în timpul unei percheziţii a celulelor.

Inspire era o revistă online a organizaţiei AQPA în Yemen, care publica în mod regulat articole ce îl citau, înainte de moartea sa, pe imamul Anwar al-Awlaki, un oficial important al Al-Qaida, şi oferea instrucţiuni despre fabricarea explozivilor.

Adjuncta procurorului a făcut această dezvăluire pentru a justifica noile reguli de inspectare a schimbului de scrisori între avocaţi şi deţinuţi, instaurate la sfârşitul lui decembrie de noul comandant al închisorii.

"Geneza" acestei reforme este că "nu mergea, erau documente care intrau, precum revista Inspire, care nu ar fi trebuit să fie acolo", a explicat ea.

Noul regulament a generat proteste din partea avocaţilor care profesează la Guantanamo, care au decis să suspende corespondenţa cu deţinuţii.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani