Reuniune cvadripartită inedită la Viena pe tema conflictului sirian: Tranziţia politică în Siria, tema întâlnirii dintre Kerry şi Lavrov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serghei Lavrov (stânga) şi John Kerry (dreapta) FOTO flickr.com

Secretarul de Stat american, John Kerry, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi omologii lor turc şi saudit, Feridun Sinirlioglu şi Adel al-Jubeir, se vor întâlni în cursul după-amiezii la Viena pentru a discuta pe tema conflictului din Siria, o reuniune cvadripartită inedită ce va avea loc după întrevederea bilaterală dintre Kerry şi Lavrov şi la două zile de la vizita preşedintelui sirian Bashar al-Assad la Moscova.

Capitala Austriei găzduieşte astăzi un balet diplomatic între trei adversari ai regimului de la Damasc - Statele Unite, Turcia şi Arabia Saudită - şi un aliat-cheie - Rusia.

Reuniunea cvadripartită, care va începe în cursul după-amiezii, este o premieră diplomatică pentru conflictul sirian şi un semn al internaţionalizării situaţiei din Siria, unde peste 250.000 de persoane au fost ucise în războiul început în martie 2015, relatează AFP online.

O reuniune trilaterală - Statele Unite, Arabia Saudită, Turcia - a început dimineaţă. După această reuniune, este programată o întrevedere bilaterală între secretarul de Stat american şi şeful diplomaţiei ruse. Totodată, Lavrov ar putea avea întrevederi separate cu omologii săi turc şi saudit.

Poziţiile trilateralei Washington-Ankara-Riad, pe de o parte, şi Moscovei, pe de altă parte, rămân în continuare divergente pe tema soluţionării conflictului din Siria.

Washingtonul şi aliaţii săi fac parte dintr-o coaliţie militară contra reţelei extremiste Statul Islamic (SI) şi oferă sprijin rebelilor sirieni, în timp ce Moscova, aliatul-cheie al Damascului, a lansat acum trei săptămâni o campanie de raiduri aeriene în Siria: o intervenţie contra „terorismului“, potrivit Moscovei, raiduri destinate mai degrabă salvării preşedintelui sirian, acuză Washingontul.

Putin acuză un joc dublu

Înainte de a-l trimite pe Lavrov la Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat, joi, că „obiectivul Statelor Unite este de a se debarasa de al-Assad“.

Liderul de la Kremlin a criticat „dublul joc“ al occidentalilor, care spun că „luptă împotriva teroriştilor şi în acelaşi timp încearcă să-i ajute pe unii dintre ei pentru a-şi avansa pionii în Orientul Mijlociul“. În schimb, „scopul nostru este de a învinge terorismul (…) şi de a-l ajuta pe preşedintele al-Assad să obţină victoria“, a subliniat el. „Astfel, am puteam crea condiţiile pentru lansarea şi, sper, încheierea cu succes a procesului politic“, a pledat Putin, care l-a primit acum două zile la Moscova pe Bashar al-Assad, prima vizită în străinătate a preşedintelui sirian de la începutul războiului în ţara sa.

Începând din 30 septembrie, Moscova a efectuat peste 800 de raiduri aeriene împotriva unor „ţinte teroriste“ din Siria. În peste un an, coaliţia coordonată de Statele Unite a efectuat mii de raiduri aeriene împotriva unor obiective aparţinând SI în Siria şi în Irak.

„De ce (…) nu au dat rezultatele aşteptate?“, s-a întrebat Putin. Washingtonul şi aliaţii săi îi răspund că nu există o „soluţie militară“ pentru războiul din Siria, ci una politică.

Tranziţia politică în Siria, tema întâlnirii Kerry - Lavrov

Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby, tranziţia politică în Siria va fi tema centrală a convorbirilor pe care secretarul de stat american Kerry le poartă în acest moment la Viena cu ministrul rus de externe Lavrov.

„Întâlnirea bilaterală şi apoi multilaterală cu ministrul de externe Lavrov se va concentra în mod evident asupra realizării unei tranziţii politice în Siria. Nu toată lumea este de acord cu modul în care ar trebui să arate ea. Sunt multe încă de făcut în termenii modalităţilor în care va avea loc o tranziţie, cât ar trebui să dureze şi cum ar trebui aplicată. Există încă multă muncă preliminară de făcut şi nu cred că întâlnirile de săptămâna aceasta vor avansa către o concluzionare a acestor discuţii. În mod evident, acum, forţele militare şi aeriene ruseşti îşi consolidează în mod concret sprijinul pentru regimul al-Assad“, a spus Kirby.

Autorităţile de la Washington rămân ferme pe poziţie şi cer excluderea preşedintelui Bashar al-Assad din ecuaţia viitoarei puteri de la Damasc, în pofida semnalului prin care Moscova a arătat că îl susţine în continuare pe liderul sirian, relatează Radio România Actualităţi.

Ankara, la rândul ei, a repetat că o eventuală tranziţie politică este absolut necesar să constea într-o „formulă care să garanteze plecarea“ lui al-Assad.

Iranul, un aliat al preşedintelui sirian, dar care nu participă la reuniunea de la Viena, a afirmat prin vocea viceministrului de Externe Hossein Amir Abdollahian că Teheranul „nu acţionează pentru a-l menţine pe al-Assad la putere pentru întotdeauna“, dar că rolul liderului sirian „va fi important“ în orice proces politic.

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Zelenski va avea o întâlnire cu Donald Trump la Adunarea Generală a ONU
Coșmarul trăit de două fete care au rămas captive într-un camion frigorific, după ce fratele lor a făcut un accident pe o autostradă din SUA